Vai de noi, sar în aer ratele!
Din nou veşti proaste! După ce preţurile au crescut, salariile s-au tăiat, pensiile s-au impozitat, a venit timpul să se scumpească şi creditele. Românii care au împrumuturi în euro vor plăti rate mai mari, după ce indicatorul Euribor la trei luni a ajuns la un nou maxim.
Căutaţi-vă bine prin portofele, pentru că veţi avea de plătit mai mult la bancă, în cazul în care aţi făcut un credit în euro, cu dobândă variabilă. Nu numai că moneda europeană a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimele trei luni, respectiv la 4,3084 lei, dar şi dobânda Euribor la trei luni a luat-o razna. Acesta a atins, ieri, pragul psihologic de 1%.
"Situaţia reflectă o normalizare a pieţei interbancare", a declarat Orlando Green, analist la Credit Agricole, citat de AFP.
Trebuie spus că, de la începutul crizei, Euribor a înregistrat variaţii puternice: un record de 5,393%, la 8 octombrie 2008, şi un minim istoric de 0,634%, în martie 2010.
De pildă, o persoană care a luat, prin programul «Prima casă», 50.000 de euro, pe 30 de ani, are o rată de 259 de euro. Aceasta va ajunge la 268 de euro, din cauza creşterii Euribor. Cine scapă de aceste majorări? Cei care au luat credit cu dobândă fixă.
«Prima rată majorată vine în ianuarie»
"În cazul creditelor cu dobândă variabilă, legislaţia obligă băncile să indexeze dobânzile practicate după Euribor, astfel că toţi clienţii cu credite vor fi afectaţi de această evoluţie. Ei se pot aştepta la creşterea ratelor lunare de plată, începând cu data prevăzută în contract, când are loc actualizarea ratei dobânzii la credit. În cele mai multe cazuri, această dată este 31 decembrie, astfel că prima rată majorată va fi plătită de anul viitor. Persoanele care au credite cu dobândă fixă nu vor fi afectate."
«Băncile îşi bat joc de noi!»
Gica Busuioc, 50 de ani, liber profesionist: „De câteva luni, plătesc o rată de aproape 300 de lei, cu 40 de lei mai mult decât plăteam la început. Îşi bat joc de noi! Mai e mult până când, în România, să se dea legi şi în favoarea omului de rând".
Vasilica Miroslav, 50 de ani, menajeră: „Iar se măresc? Dar până când vor mai face asta? De la 230 de lei, rata mea a ajuns la 340 de lei, în octombrie 2009. Şi aşa a rămas. Mi se pare incorect ca băncile să procedeze aşa. Bancherii nu se gândesc decât la afacerea lor. Noi nu contăm, suntem sclavii lor".