"Vânătorul nopţii", vânat

15 noiembrie 2009 23:52   Actualitate
Ultima actualizare:

Poliţia metropolitană din Londra a precizat că a reţinut în cursul dimineţii un individ de 52 de ani în cadrul investigaţiilor. Bărbatul a fost trimis sub pază într-un comisariat al capitalei britanice.

Din 1990, potrivit poliţiei, suspectul ar fi intrat prin efracţie în domiciliul a peste 90 de femei şi a mai multor bărbaţi de vârste între 68 şi 93 de ani. Unele victime au fost violate sau au suferit alte agresiuni sexuale.

Individul îşi lua în prealabil aceleaşi măsuri de precauţie: întrerupea legătura telefonică şi furnizarea curentului electric la locuinţa în care se pregătea să intre seara. Adesea mascat, el îşi trezea victimele cu o lanternă electrică şi le obliga apoi să-i ţină companie până la patru ore.

Mai citeşte şi:

Criminal în serie în SUA, trăia în casă cu cadavrele

Un violator şi-a pus ştreangul de gât

Atacurile, spaţiate în timp, au fost comise toate în sudul Londrei şi în împrejurimi. Individului i se atribuie cel puţin 108 agresiuni sexuale, iar pentru capturarea lui fusese oferită o recompensă de 44.000 de euro. Poliţiştii care îl căutau îl porecliseră "vânătorul nopţii".

În 2006, anchetatorii s-au deplasat în Trinidad-Tobago şi în Barbados, ca urmare a unor teste ADN care sugerau că violatorul ar putea fi originar din Caraibe, notează Agerpres.

Mai multe