Vanesa, fetiţa care creşte cu elefanţii
La doar 4 ani, Vanesa este o adevărată profesionistă când vine vorba de reprezentaţii de circ alături de elefanţi. Părinţii ei sunt circari şi dresori de elefanţi de aproape 30 de ani.
Vanesa Gartner are în fiecare zi câte o reprezentaţie alături de două "elefănţele", iar în aceste zile prestează în parcarea Ştrandului Neptun din Arad.
„Îmi place să urc pe scenă, mai ales atunci când sunt aplaudată. Nu mi-e frică de nici un animal, din contră cei mai dragi îmi sunt elefanţii", a spus Vanesa.
Circul din care face parte micuţa îşi are originea în Germania, iar cel care l-a înfiinţat este stră-străbunicul copilei.
Nici nu mai ştie exact care este casa ei, pentru că tot timpul e pe drumuri. „Călătorim foarte mult, dintr-un colţ în altul al ţării”, spune fetiţa
"De când am început să umblu eram printre elefanţi. Nu mi-e frică deloc de ei, le dau de mâncare, îi mângâi şi mă joc cu ei, cu toate că sunt foarte mari", a spus Vanesa.
Părinţii copilei recunosc că între fetiţa lor şi elefanţii circului se leagă o frumoasă relaţie de prietenie şi spun că nu se tem de siguranţa ei în spectacole, pentru că animalele ascultă de ea.
Elefanţii Mandra şi Ronny au 40 de ani fiecare şi au văzut mai multe generaţii de circari, însă părinţii Vanesei spun că aceştia ascultă cel mai bine de copila lor.
"Uneori mama le spune un lucru şi se întâmplă să nu asculte de ea, iar eu când strig o dată la ele, nu stau pe gânduri şi execută fiecare comandă", a adăugat Vanesa Gartner.
Chiar dacă o parte din familia ei stă în Germania, Vanesa s-a născut în Austria. În România stă de câţiva ani, dar nu are o casă, când e la Arad, când în Reşiţa, când în Bucureşti .
Vanesa Gartner şi prietenele ei Mandra şi Ronny