Vasile Avram îşi laudă fiul după Dinamo - Steaua
Avram senior a spus că nu regretă că l-a delegat pe Marius la acest meci. "Având în vedere gradul de dificultate şi risc precum şi importanţa meciului Dinamo - Steaua, CCA şi eu personal suntem mulţumiţi de arbitraj. Am analizat acest joc şi credem că arbitrajul a fost unul bun. Dacă eram observator la acest joc, plecând de la recomandările FIFA şi UEFA, îi dădeam arbitrului (n.r. - fiul său, Marius Avram) o notă aproape de «foarte bine». CCA este de părere că la fazele despre care s-a discutat în presă arbitrul nu a greşit. Eu nu am regretat şi nici acum nu regret delegarea lui Marius Avram la Dinamo - Steaua, aş spune chiar din contră. A fost echilibrat, echidistatnt, a manageriat forte bine jocul", şi-a lăudat Vasile Avram fiul în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată azi la Casa Fotbalului.