Vasluienii au ratat prime pentru titlu colosale
18 mai 2011 3:56
Actualitate
Ultima actualizare:
Patronul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că, în cazul în care echipa sa ar fi câştigat titlul în Liga I, jucătorii şi antrenorul ar fi încasat prime nemaiîntâlnite în fotbalul românesc.
"Jucătorii au pierdut cu tot cu impozite 9 milioane de euro. Jucătorii ar fi primit între 150.000 şi 500.000 de euro, iar antrenorul 1.000.000 de euro drept bonus. Restul banilor i-aş fi investit în stadion. Nu e încă totul pierdut. Mai avem şanse la locul 2 şi apoi ar fi două tururi preliminare pentru accesul în grupe", a spus Adrian Porumboiu la GSP TV.
Pentru a prinde locul 2, vasluienii trebuie să învingă pe terenul echipei Pandurii, iar Poli Timişoara nu trebuie să câştige acasă cu Dinamo.