Vedetele se întreabă: «Dăm din nou licenţă?»
Haos total la Spiru Haret. Universitatea şi-a anunţat toţi studenţii care au absolvit în 2008-2010 că trebuie să dea din nou examen de licenţă, în septembrie, pentru ca diplomele să le fie recunoscute de Ministerul Educaţiei.
10.000-15.000 de absolvenţi ai Universităţii «Spiru Haret» vor repeta licenţa
După ce anul trecut aproape 60.000 de studenţi au avut emoţii cu diplomele primite de la Spiru Haret, iată că, anul acesta, circa 15.000 dintre ei trebuie să susţină un nou examen de licenţă, cu toate că Ministerul Educaţiei nu e de acord.
Absolvenţii de la Universitatea Spiru Haret, care au urmat cursuri din 2005 până în prezent, la ID sau FR, dau din nou examenul de licenţă, în septembrie, potrivit unui anunţ al universităţii.
Însă, se pare că universitatea a interpretat o ordonanţă dată anul trecut de Guvern, după bunul plac, şi că ministerul refuză să accepte o nouă sesiune de examen pentru cei care deja au mai susţinut o dată licenţa.
Nici vedetele nu scapă de emoţii, multe dintre ele fiind absolvente ale Universităţii Spiru Haret. Vedeta de televiziune Oana Mareş (Antena 2) s-a înscris în 2004 la Facultatea de Filosofie şi Jurnalism a Universităţii Spiru Haret. A absolvit-o anul trecut, dar nu a susţinut atunci examenul de licenţă.
„Pentru că a fost acel scandal cu diplomele eu nu am dat licenţa anul trecut şi am amânat-o. Chiar mă gândeam să o dau anul acesta, după ce mă întorceam din vacanţă", a declarat Oana Mareş pentru Click!
Şi ele au avut emoţii la Spiru
Cântăreaţa de muzică populară Matilda Pascal Cojocăriţa răsuflă uşurată acum: „Am terminat în 2006. Mă bucur că am scăpat de emoţii, că anul trecut am tras o spaimă".
Bianca Ioniţă, prezentatoarea ştirilor de weekend de la Kanal D, a terminat şi ea acum un an Facultatea de Jurnalism, de la Spiru Haret. Acum va fi nevoită să dea din nou examenul de licenţă, pentru a-i fi recunoscută diploma.