Veneţia Africii, singura aşezare umană din lume ridicată în mijlocul unui lac - VIDEO

24 mai 2010 9:54   Actualitate
Ultima actualizare:

Satul Ganvie din Benin sau Veneţia Africii este unica aşezare umană din lume care este formată numai din lacustre. Toate casele sunt ridicate în mijlocul unui lac, la câţiva kilometri distanţă de ţărm.

Oamenii de aici nu s-au trezit într-o zi că vor să-şi facă o locuinţă pe lac. Ei au avut un motiv serios. Motivul pentru existenţa satului Ganvie poate fi descoperit dacă dăm timpul înapoi până în secolul al 18-lea.

Cei din tofinu, un trib african paşnic, obosiţi de atâta fugă cauzată de duşmanii fon din cultul Dan Homey, au decis să-şi ridice o aşezare a lor, protejată de invazii. Au ales Lacul Nokoue ca punct de plecare.

Cei din tribul fon credeau că pe lac trăieşte un spirit malefic, motiv pentru care războinicii lor nu îndrăzneau să intre în apă. Numai bine pentru cei din tofinu, care şi-au găsit liniştea.

În prezent, locuitorii acestei aşezări sunt neîncrezători în a se muta pe pământ, cu toate că ameninţările din trecut au dispărut. Pur şi simplu, ei s-au acomodat obişnuit cu acest stil de viaţă.

În Ganvie locuiesc peste 30.000 de oameni în lacustre făcute din bambus. Deplasarea prin sat se face cu ajutorul unor ambarcaţiuni speciale.

Doar o parte a aşezării este clădită pe o insuliţă, acolo aflându-se şcoala şi cimitirul. De multe ori, se importă pământ pentru a-şi mări cimitirul.

Acest unic sat african este susţinut intern. Singura dată când locuitorii merg la ţărm este atunci când vor să vândă peşte.

Turiştii nu prea sunt lăsaţi să calce în această localitate care se luptă cu efectele negative ale capitalismului, printre care şi poluarea lacului.

Mai multe