Vezi cine îi ia apărarea Andreei Marin după ce a fost criticată pentru rochia de mireasă!

23 septembrie 2013 15:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Cântăreaţa Olga Bălan îi ia apărarea Andreei Marin, după ce a fost criticată de mai multe persoane pentru rochia de mireasă pe care a purtat-o la un eveniment muzical de la Sibiu.

Olga Bălan a locuit, în ultimii ani, mai mult în Italia, unde a prezentat şi o emisiune tv. Artista nu s-a abţinut de la comentarii, după ce a văzut că Andreea a fost luată în colimatoriu pentru rochia pe care a îmbrăcat-o.

"Nu ştiu de ce atâtea discuţii pentru rochia Andreei. Am trăit foarte mulţi ani în Italia şi aici, ca şi în alte ţări de peste hotare, este la modă ca personalităţile să şocheze şi să fie îmbrăcate nonconformist, pentru a ieşi în evidenţă. Eu consider că ea a venit foarte frumos îmbrăcată. În Italia se poartă genul acesta de rochii şi la cocteiluri", spune artista. Olga Bălan este de părere că alte persoane s-au îmbrăcat nepotrivit la Sibiu, iar acest lucru a scăpat din vizorul criticilor de modă, care s-au grăbit să o taxeze pe "Zână".

"Andreea este o femeie frumoasă. Fata asta are o faţă curată, luminoasă, este genul de frumuseţe naturală, iar acea rochie albă, care te duce cu gândul la puritate i-a venit foarte bine. Nu mi s-a părut excesivă, dimpotrivă, elegantă, fină, nimic vulgar în rochia cu care s-a expus... În plus, ea are un comportament aparte şi un mod al ei de a fi. De aceea şi place publicului. Nu găsesc nimic rău în faptul că Andreea şi-a pus în evidenţă feminitatea. Sunt de părere că a fost o apariţie aparte, în sensul bun al cuvântului. Are clasă şi stil. Mie mi-a plăcut! Au fost altele total nepotrivit îmbrăcate, cu nişte ciudăţenii pe cap şi nu a mai spus nimeni nimic", ne-a declarat cântăreaţa Olga Bălan.

Rochia albă de mireasă purtată de Andreea Marin la Media Music Awards nu a fost pe placul designerilor şi a criticilor de modă. Aleasă pentru a promova parteneriatul cu brand-ul de rochii Pronovias, rochia a stârnit numeroase comentarii. Mihai Albu, Alin Gălăţeascu şi Dana Budeanu au fost invitaţi în platoul emisiunii "La Măruţă", au subliniat că ţinuta Andreei a fost complet nepotrivită pentru evenimentul la care a participat.

Cătălin Botezatu, care a fost prezent la gala Media Music Awards, a intrat în direct prin telefon şi a recunoscut că nici el nu ar fi optat pentru rochia respectivă, însă a recunoscut că, rochia fiind aleasă pentru un parteneriat pe care Andreea îl are cu brand-ul Pronovias, i se pare normală alegerea.

Mai multe