VFB Stuttgart - Babbel: ''Trebuie să fim foarte atenţi în faţa Unirii"

28 septembrie 2009 20:00   Actualitate
Ultima actualizare:

Într-o conferinţă de presă organizată la Stadionul Steaua, astăzi, înaintea meciului de mâine pe care îl va disputa cu Unirea Urziceni în etapa a 2-a a Ligii Campionilor, antrenorul echipei germane VFB Stuttgart, Markus Babbel, a atenţionat: "Trebuie să fim foarte atenţi în faţa acestei echipe, care este capabilă să ne pună mari probleme".

Tehnicianul formaţiei germane s-a declarat încrezător înaintea acestui meci, spunând că echipa să trebuie să facă spectacol.

"Trebuie să continuăm evoluţia bună din campionat. Unirea şi-a dovedit calităţile la Sevilla, acolo unde a avut o apărare bine pusă la punct şi a primit două goluri întâmplătoare. Trebuie să fim foarte atenţi. Dacă nu vom avea o prestaţie de top, nu avem ce să căutăm în Liga Campionilor. Şi în jocul contra Timişoarei s-a văzut că fotbalul românesc are un nivel înalt. Am dat totul pentru a ajunge în grupe", a spus Markus Babbel.

Prezent la conferinţa de presă, atacantul român al echipei din Stuttgart, Ciprian Marica, a spus că regretă faptul că joacă din nou împotriva unei echipe din România, "însă noi suntem echipa mai bună la această întâlnire şi trebuie să câştigăm meciul".

"Sunt nevoit să spun că îmi pare rău că joc împotriva echipelor din România. Nu îmi doream asta. Sunt jucător profesionist şi trebuie să îmi fac datoria cât mai bine. Am venit aici pentru a câştiga, pentru a acumula puncte", a mărturisit atacantul român.

"Unirea este o echipă compactă, foarte bine organizată, din toate punctele de vedere, cu un patron cum mai rar întâlneşti şi un antrenor care este lăsat să îşi facă treaba. Şi rezultatele acestei echipe se văd, Dan Petrescu a reuşit să ia campionatul cu o echipă slab cotată. Însă noi suntem echipa mai bună la această întâlnire şi trebuie să câştigăm meciul", a declarat Marica.

Meciul Unirea Urziceni-VfB Stuttgart se va disputa marţi seară, de la ora 21,45, pe stadionul Steaua, în grupa G a Ligii Campionilor Europeni.

Mai multe