Vica Blochina, supărată că Piţurcă plăteşte cu ţârâita pensia alimentară!

1 noiembrie 2013 6:17   Actualitate
Ultima actualizare:

Vica Blochina se pare că a retras plângerea împotriva selecţionerului Piţurcă în privinţa plăţii pensiei alimentare restante pentru copilul lor, Edan, dar spune că problema a fost rezolvată parţial, scrie ziarulring.ro.

"Nu ştiu ce a făcut avocata mea, dar problema există în continuare. Piţurcă nu plăteşte în întregime pensia alimentară stabilită de instanţă, ci dă din când în când câte 500-800 de euro", a declarat pentru aceeaşi sursă vedeta Antenei 2, care în decembrie are o nouă înfăţişare la tribunal în procesul intentat de antrenorul naţionalei, prin care cere custodia exclusivă a copilului.

Vedeta spune că deşi Piţurcă cere în instanţă ca fiul lor, Edan, să fie crescut de el, acesta nu a mai vorbit cu micuţul de mai multă vreme, ba chiar l-a dezamăgit, nerespectându-şi promisiunile făcute.

"Edan are propriul telefon mobil în care e trecut şi numărul lui Piţi. Nu vrea să-l sune. Am observat că acum, când îşi vede tatăl la TV, se întoarce cu spatele. Înainte zicea, încântat, «Uite-l pe tata!». Cred că s-a supărat pe Piţi.

Acum ceva vreme m-a sunat că vrea să meargă cu Edan, în weekend, la el la fermă. Bineînţeles că am fost de acord, pentru că nu vreau să-l îndepărtez pe copil de tatăl lui.

A doua zi, Edan şi-a pregătit bagajele, i-a făcut un desen drept cadou şi... Piţi n-a mai venit, n-a mai sunat, copilul l-a aşteptat degeaba", a povestit Vica pentru Ring..

Mai multe