Victor Piţurcă: «Gigi e singurul vinovat!»

9 august 2010 19:23   Actualitate
Ultima actualizare:

Un an şi trei luni. Atât a trecut de când Piţurcă a acordat ultimele declaraţii presei. A făcut-o ieri, „dar numai pentru că Becali a spus nişte tâmpenii caracteristice lui", după cum a explicat chiar tehnicianul

Fostul antrenor al Stelei a prezentat varianta sa o poveştii, prezentând faptele, la fel ca Gigi Becali, în ordine cronologică.

„Gigi m-a sunat în vară, doar pentru că eram ultima soluţie, având în vedere atmosfera care era la echipă. El nu ar fi vrut să vin. I-am spus «gândeşte-te foarte bine, ştii cum sunt eu, ştii ce vreau eu». N-am avut încredere în el, dar am considerat că era de datoria mea să vin la Steaua, am şi spus acum mult timp că mă voi întoarce în Ghencea doar când echipa va trece prin momente grele. Iar toate problemele clubului sunt numai şi numai din vina lui Becali", şi-a început Piţi discursul.

Tehnicianul a ţinut să lămurească şi discuţiile referitoare la garanţiile cerute. „Eu nu voiam să îi iau banii, voiam doar să fie un om normal. De-aia i-am spus că vreau garanţie acel teren, care cred că valorează 3-4 milioane de euro, nu 20. Oricum nu-i luam banii, dar voiam să am o siguranţă. Nu i-am interzis să vorbească. E un laş pentru ce a spus, a vorbit nişte mârşăvii josnice", a punctat fostul manager al roş-albaştrilor.

Victor Piţurcă a povestit şi cum au decurs lucrurile în ultimele sale zile la echipă. „Miercuri am văzut nişte declaraţii de-ale lui la televizor. Joi l-am sunat şi a venit la stadion unde am discutat 2-3 ore în birou. I-am spus: «Am crezut că înţelegerea noastră se va baza pe sinceritate şi încredere, dar văd că nu se poate cu tine să fac performanţă». De-aia i-am spus: «dacă te bagi la echipă, dacă îmi umileşti jucătorii sau pe noi, atunci luăm această garanţie şi plecăm». Ăsta a fost ultimatumul meu. Dar el a spus că nu poate face asta. Atunci ne-am dat mâna, am decis ca staful să meargă cu echipa şi asta a fost totul", a declarat Piţurcă.

Antrenorul a trecut apoi la replici mai acide. „El vorbeşte pentru că n-are ce să facă, stă la palat şi pălăvrăgeşte vrute şi nevrute. Se plângea că nu garantez titlul din primul an. Păi, i-a adus pe Maradona sau Messi? I-am şi spus, menirea lui e să aducă bani la echipă, că nu e vreun Einstein. El a fost gelos când a văzut că 25.000 de oameni mă aclamau pe mine şi pe Ienei «pe banii lui», cum spune el", a acuzat Piţurcă, excluzând aproape total varianta revenirii „Steaua nu a însemnat şi nu va însemna niciodată Gigi Becali. Steaua nu e a lui, asta nu înţelege. Şi dacă m-ar mai suna, garanţiile pe care le cer s-ar tripla, poate doar atunci aş accepta să continuu", a conchis fostul tehnician al Stelei.

«Bölöni mi-a zis să nu vin la Steaua»

Piţurcă a explicat că, înainte de a veni la Steaua, a avut oferte de 1,5 - 2,5 milioane de euro pe an.

„La o săptămână după ce vorbisem la telefon cu Gigi Becali, m-a sunat Loţi Bölöni şi mi-a spus să nu mă duc la Steaua, vorbise cu un agent şi îmi dădea 1,5 milioane pe an la o echipă din ţările arabe. Am avut şi o ofertă de 2,5 milioane de euro, dar am refuzat, ca să vin la Steaua", a spus Piţi.

«Am cheltuit doar 1,1 milioane €»

Cei 13 jucători transferaţi de Piţurcă la Steaua în această vară au costat 2,4 milioane de euro.

„Eu i-am arătat că se poate face un lucru bun şi cu bani puţini. Pentru că în această vară s-a investit în 13 jucători aproximativ 2,4 milioane de euro, minus 1,3 milioane care se vor încasa pe Ovidiu Petre şi Toja. Deci, totul a costat un milion şi ceva de euro. Atât am cheltuit pentru a face o echipă competitivă, ăsta este adevărul. Dacă erau alţii, probabil că aceiaşi jucători ar fi costat 6-7 milioane de euro", a menţionat Piţurcă.

Piţi l-a făcut praf pe Meme

Pe lângă atacurile la adresa lui Gigi Becali, Piţurcă i-a înţepat şi pe foşti sau actuali colaboratori ai patronului din Ghencea.

Cel mai „atins" a fost Mihai Stoica, dar nu au scăpat nici Argăseală sau Ţiţi Dumitriu.

«Stoica l-a învăţat pe Gigi cu perversităţile»

„Am încercat să-l educ pe Gigi, are calităţi, era prietenul meu, dar apoi vorbea urât de mine cu Stoica sau îl lăsa pe Stoica să facă acest lucru. Dacă nu eram eu, Mihai Stoica nu venea niciodată la Steaua. De când a venit Stoica au început perversităţile. El venea la birou la 12.00-13.00, vorbea pe blog şi îi «îmbârliga» pe fani. Cam asta era activitatea lui! De atunci a început să se strice şi Becali. Şi de când au început să vină milioanele din Ligă... După ce am plecat eu, a făcut şi el câte ceva, dar nu atât de mult pe cât se laudă".

«Argăseală nu poate fi preşedinte»

"Vali Argăseală nu poate fi niciodată preşedintele Stelei. Nu poate fi, să nu se supere pe mine, dar asta e. El poate fi un angajat, să execute anumite ordine, dar atât. Aşa stau lucrurile, am vorbit şi cu Gigi, care mi-a recunoscut asta. La club, era o dezorganizare cruntă când am venit, nu ştia nimeni de nimic. Venea Argăseală la Gigi, îi zicea să facă ceva şi asta era organizarea!"

«Ţiţi speră că va fi pus antrenor»

"Ţiţi Dumitriu s-a băgat şi el în seamă când a declarat că aş fi vrut eu să-i iau clubul lui Becali. El umblă acum pe la stadion şi crede că-l pune pe el Gigi Becali antrenor la Steaua".

Mai multe