Victoraş Iacob a marcat din nou pentru Iraklis

22 noiembrie 2009 16:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a fost integralist pentru Iraklis şi a marcat în minutul 54, atunci când oaspeţii conduceau deja cu 2-0 după reuşitele lui Brito (18) şi Perrone (22). Golul egalizator a fost marcat în prelungiri, de Vellios.

Iacob a ajuns la al patrulea gol stagional, din totalul de 10 partide disputate pentru gruparea din Salonic, iar de fiecare dată, echipa sa nu a pierdut.

Celălalt jucător român din lotul lui Iraklis, Nicolae Dică, a intrat pe teren în minutul 35.

În urma acestui rezultat, Iraklis se află pe locul 11 în clasamentul primeii ligi din Grecia, cu doar 12 puncte acumulate în 11 partide disputate.

Mai multe