VIDEO A bătut şi umilit o bătrână cu demenţă! Scene de groază într-un azil

23 iunie 2014 21:03   Actualitate
Ultima actualizare:

Un îngrijitor dintr-un azil de bătrâni din Anglia a fost condamat la închisoare după ce a fost prins în timp ce abuza fizic o pacientă de 79 de ani care suferea de demenţă.

În loc să primească ajutorul de care avea nevoie, Gladys Wright era împinsă şi bruscată în timp ce Daniel Baynes ţipa la ea şi o jignea.

Asistentul avea obiceiul să ţipe la femeie şi o numea "o curvă agresivă" şi le spunea altor colegi să o dea naibii.

La un moment dat Bynes, în vârstă de 24 de ani, a încercat să îi deschidă ochii cu forţa bătrânei, iar altă dată a ţinut-o cu forţa în pat, lăsându-se cu toată greutatea pe ea.

Un alt îngrijitor, Janusz Salnikow, o ţinea de gât strâns pe femeie în timp ce o obliga să stea în scaun.

Tratamentul crud aplicat femeii a ieşit la iveală după ce fiul lui Gladys, James, a pus o cameră ascunsă în rezerva ei. El a pus echipamentul pentru a se asigura că mama lui nu este abuzată fizic cum se întâmplă în alte azile.

Oripilat, James a dus imediat filmările la poliţie.

Cei doi asistenţi, care au fost suspendaţi, şi-au rescunoscut vina pentru abuzurile ce au avut loc în octombrie şi decembrie 2012.

Bynes a fost condamnat la patru luni de închisoare pentru neglijenţă şi încă o lună pentru că a furat mâncarea femeii.

Salnikow a primit şi el două luni după ce şi-a recunoscut faptele.

Cu toate acestea, fiul bătrânei crede că nimic nu se va schimba  până ce toate azilele nu vor avea camere de supraveghere.

Gladys a fost internată la azil în 2012, după ce familia ei nu a mai putut să aibă grijă ea din cauza bolii care avansa din ce în ce mai repede. Femeia, bolnavă de demenţă, a fost dusă la un centru specializat în această boală, unde mai sunt internaţi alţi 60 de bătrâni.

Cei doi agresori au declarat că le este ruşine cu faptele lor şi au recunoscut că tratamentul femeii a fost deplorabil.

Mai multe