VIDEO: Alarmă de grad 0 la Penitenciarul Timişoara cu mascaţi şi paznici

10 iulie 2010 11:15   Actualitate
Ultima actualizare:

Închisoarea a fost închisă, deţinuţii scoşi din camere şi fiecare centimetru pătrat verificat. Oamenii legii au căutat telefoane mobile, droguri, arme de luptă, dar şi pachete de mâncare care nu au fost declarate la intrare

De control nu ştia niciun angajat al Penitenciarului Timişoara, nici măcar directorul instituţiei. Startul la control a fost dat de directorul Direcţiei Generale a Penitenciarului, Ioan Băla, fostul director al instituţiei din oraşul de pe Bega. 160 de paznici de la închisorile din Arad, Oradea şi Deva au venit la Timişoara pentru câteva ore.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE DE LA FAŢA LOCULUI

Deţinuţii au fost scoşi din camere şi aduşi în curtea instituţiei, în timp ce camerele lor erau date peste cap. Saltelele au fost scoase, iar paturile răsturnate, astfel că oamenii legii au găsit o serie de ascunzători.

După două ore de cercetări, angajaţii penitenciarelor au descoperit o serie de telefoane mobile, dar şi numeroase albe albe, de la ciocane şi bare metalice până la bâte de bassebal şi fierăstraie. „Ne bucurăm că nu au fost găsite droguri şi alte obiecte interzise, semn că lucrurile nu au fost scăpate de sub control. Vom face astfel de controale de câte ori va fi nevoie", a spus Ioan Băla, directorul Direcţiei Generale a Penitenciarelor.

Mai multe