VIDEO Atac armat în California! Cinci persoane omorâte. Atacatorul, ucis de poliţie

8 iunie 2013 12:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Cel puţin cinci persoane au fost ucise în urma unui atac armat în biblioteca unui campus unversitar din Santa Monica, California, vineri, 7 iunie, conform Mediafax. Bărbatul suspectat de atac a fost împuşcat şi el de către poliţie.

Suspectul i-a omorât mai întâi pe tatăl şi fratele său, apoi a incendiat casa şi a început să împuşte oameni în campus.

Bărbatul în vârstă de 25-30 de ani, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost văzut cum trăgea de aproape într-o şoferiţă cu o puşcă de asalt semiautomată. Femeia se află în stare critică în spital. 

După car, atacatorul a luat o maşină spre campusul universităţii, unde a mai ucis un bărbat.

În total, cinci persoane au fost omorâte, inclusiv atacatorul, iar alte cinci rănite.

Şefa poliţiei din Santa Monica, Jacqueline Seabrooks, a declarat că "atacatorul a fost rănit mortal de către poliţie în biblioteca Universităţii din Santa Monica". Însă nu a precizat locul unde victimele au fost rănite sau ucise şi a insistat că nu e vorba despre un atac armat într-o şcoală.

Un medic al UCLA Medical Center a spus că, în timpul atacului au fost rănite şase femei, dintre care una a murit la spital, iar alta se afla în sala de operaţie.

"Alţi trei răniţi au fost internaţi la spitalul UCLA din Santa Minica cu răni uşoare", a adăugat acesta în conferinţa organizată pentru CNN.

Toate instituţiile şcolare din împrejurimi au fost închise, a anunţat poliţia, datoritp stării confuzie totală în acest cartier din Santa Monica, o localitate situată pe litoral.

Un alt suspect a fost arestat în prealabil, dar a fost eliberat.

Mai multe