VIDEO Daniel Onoriu, după cele 9 zile de comă: «O luasem razna»
Accidentul a avut loc pe Calea Moşilor, în Bucureşti, unde a fost lovit puternic de o maşină, el aflându-se pe motocicleta sa. Onoriu a ajuns la spital după ce Anda Adam i-a acordat primul ajutor şi a sunat la salvare.
La 7 ani de la accident, Daniel Onoriu a rememorat prin ce a trecut, urmărind imaginile carnagiului din Muntenegru. "Nu îmi amintesc nimic de accident şi abia ştiu câte ceva despre luna petrecută în spital. Am stat o lună în spital şi apoi m-au externat pe semnătura părinţilor pentru că mă zbăteam şi îmi făceam singur rău. Şi după, o luasem razna, am făcut terapie cu un psiholog", a povestit Onoriu la Acces direct.
Pilotul are şi acum probleme de sănătate din cauza accidentului. Nu poate merge mai mult de 2-3 kilometri fără să aibă dureri şi iarna îl supără piciorul stâng. "Am mai mers cu motocicleta de atunci, nu pot renunţa. Dar cand m-am urcat primele dăţi în maşină, mergeam cu 30-40 km/h şi mi se părea că am viteza luminii. Îmi era foarte frică."
Vezi aici o înregistrare cu Daniel Onoriu în spital, după accidentul cumplit din 2006. Atenţie, imagini şocante!