VIDEO Deţinuţii au voie oficial la sex, o dată pe trimestru
23 decembrie 2010 2:03
Actualitate
Ultima actualizare:
Vizitele intime în penitenciar erau până acum doar un favor pentru deţinuţii cuminţi. Guvernul a schimbat însă regulile, iar cei care sunt condamnaţi definitiv pot avea vizite de drept.
Pentru a beneficia de o întâlnire intimă, deţinuţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să nu fie cercetaţi în alte dosare penale, să nu fi primit sancţiuni în penitenciar şi să participe la activităţi educative sau productive.
"Persoanele private de liberate pot beneficia trimestrial de vizite intime, cu durata a două ore, prin exceptie, cei care se căsătoresc în penitenciar au dreptul la astfel de vizite lunar", a declarat purtătorul de cuvânt Penitenciarul Rahova, Adrian Blidaru, citat de realitatea.net.