VIDEO El ar putea fi considerat cel mai jucăuş urs din lume! Pe cât e de uriaş, pe atât e de... inofensiv

30 mai 2014 19:40   Actualitate
Ultima actualizare:

Uriaşul urs din imaginile de mai jos ar putea fi lesne considerat cel mai blând exemplar din rasa lui.

Asta, deoarece stăpânul lui, Sulo Karjalainen (73 de ani), locuieşte în acelaşi parc cu el şi îl hrăneşte zilnic ca pe un copil, iar mamiferul nu a creat niciodată probleme.

De altfel, în Kuusamo Large Carnivore Centre au locuit de-a lungul timpului 20 de urşi, iar bătrânul s-a imprietenit cu primul exemplar pe vremea când avea doar 10 ani.

"Dacă eşti născut în pădure, ai ceva animalic în tine. Oamenii mă cunosc doar datorită animalelor, iar asta mă face fericit. Faptul că am locuit în pădure m-a făcut să mă apropii de animale in mod natural", a declarat omul, potrivit Daily Mail.

"Totul se intâmplă natural, iar mie mi-a plăcut întotdeauna să le dau animalelor ce au nevoie si mă asigur că duc o viaţă bună", a continuat el.

Bătrânul şi fratele lui au devenit foarte cunoscuţi şi iubiţi datorită apropierii lor de ursi, iar în trecut o televiziune a făcut chiar şi un documentar cu cei doi. În prezent, în parcul înfiinţat de cei doi fraţi au mai rămas doar două exemplare, domesticite aproape complet.

Mai multe