VIDEO Interviu cu Chimie, un rapper cu substanţă: «Am cochetat cu moartea. E seducătoare»

14 martie 2013 13:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Cu această ocazie, artistul a discutat despre mesajul albumului, despre colaborarea cu Loredana, oferind şi o serie de amănunte inedite din viaţa sa privată.

A crescut în Constanţa pe casetele celor de la Beatles, Queen şi Pink Floyd, iar pe la 15 ani s-a apucat de scris versuri şi de cântat prin diferite găşti de la malul mării. A ales să se exprime prin rap pentru că de genul ăsta s-a îndrăgostit. În clasa a doua, un coleg l-a poreclit Chimiţă, pentru că era foarte slab. Slab este şi acum, cu pomeţi proeminenţi, înalt şi cu basca lipită de scalp. Poartă un sacou peste hanorac şi pantaloni largi.

Consideră că stilul vestimentar şi muzical pe care-l abordează n-ar mai trebui să reprezinte în 2013 un motiv de prejudecată din partea celor mai în vârstă: "mă mai lovesc de idei preconcepute, dar nu pot să stau să-mi pierd timpul cu asta acum".

Mai mereu e cu ochii pe pereţi, unde stă agăţat un imensul tabel al lui Mendeleev. În laboratorul de chimie al Colegiului Naţional "Mihai Viteazul", înconjurat de eprubete, pahare Berzelius, alcani şi alchene, s-a simţit ca acasă. Asta deşi nu prea-i place să se lungească la vorbă.

VIDEO ŞI CONTINUAREA, PE ADEVĂRUL.RO!

Mai multe