VIDEO Momentul terifiant al exploziei rachetei Antares

29 octombrie 2014 19:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Racheta Antares a companiei americane private Orbital Sciences, care transporta capsula spaţială Cygnus spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a explodat la puţin timp după lansare, marţi seară.

Acesta este primul accident produs de când NASA a luat decizia de a apela la sectorul privat pentru aprovizionarea ISS, informează Mediafax.

Într-un scurt comunicat emis de NASA, se arată că "o defecţiune s-a produs imediat după decolare". Antares transporta materiale ce urmau să fie folosite în scopuri ştiinţifice.

Racheta cargo transporta 227 kilograme de provizii, alimente şi materiale ştiinţifice a explodat

Agenţia spaţială rusă (Roskosmos) a anunţat, miercuri, că este pregătită să aprovizioneze de urgenţă Staţia Spaţială Internaţională (ISS) dacă NASA îi cere acest lucru.

"Explozia capsulei Cygnus nu are impact asupra aprovizionării segmentului rus al ISS, având în vedere că ne transportăm cu propriile vase cargo Progress majoritatea încărcăturilor", şeful programului de misiuni spaţiale cu echipaj uman din Roskosmos, Aleksei Krasnov, informează AFP.

De altfel, Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, o capsulă Soyuz care transportă 1,8 tone de alimente şi alte provizii pentru echipajul american.

Cygnus ar fi trebuit să livreze 2,2 tone de provizii la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), mai ales materiale şi echipamente destinate unor experimente ştiinţifice. Racheta şi capsula americane valorau peste 200 de milioane de dolari.

După ultimul zbor al navetelor spaţiale americane, în iulie 2011, NASA depinde exclusiv de capsulele ruseşti Soyuz pentru a-şi transporta astronauţii la bordul ISS. Roscosmos a devenit singura agenţie spaţială care este capabilă, graţie lansatoarelor şi capsulelor Soyuz, să trimită astronauţi pe ISS şi să îi readucă apoi pe Terra. Roscosmos facturează NASA cu peste 70 milioane de dolari pentru fiecare astronaut trimis pe staţie.

Mai multe