VIDEO Tânăra din Afganistan lăsată fără nas şi urechi de soţ, la un pas de recuperare completă
În 2010, a devenit un simbol pentru femeile talibane oprimate din Afganistan când revista Time a fotografiat-o pentru coperta numărului lor din august.
Aesha Mohammadzai, în vârstă de 22 de ani, a fost mutilată acum aproape patru ani de soţul ei, care i-a tăiat nasul şi urechile ca pedeapsă pentru că a încercat să fugă.
În vară, Aesha va termina seria de operaţii de reconstrucţie. Pentru prima oară din 2009, când se va uita în oglindă, nu o să mai vadă un gol în mijlocul feţei, ci un nas, conform CNN.
Când avea 12 ani, a fost forţată să se căsătorească de familie.
Un studiu recent arată că Afganistan este cea mai periculoasă ţară pentru femei, iar Aesha a simţit-o pe propria piele.
Timp de cinci ani, a fost abuzată verbal şi fizic de familia soţului şi apoi a fost desfigurată şi lasată să moară pentru că a încercat să scape.
Dar a reuşit să supravieţuiască şi a fost dusă la o bază NATO, unde a fost ajutată.
„În spital am fost tratată pentru prima oară ca o fiinţă umană."
A fost nevoită să părăsească Afganistanul după ce a apărut pe coperta Time, pentru că era o ţintă pentru talibani.
O fundaţie americană a scos-o din ţară şi a dus-o în California, unde i s-a promis o operţie de refacere a nasului şi o şanşă de a lua de la capăt.
Însă trauma prin care a trecut i-au făcut pe doctori să amâne operaţia. Aesha nu era încă în stare să treacă printr-o intervenţie complicată şi care ar fi extenuat-o fizic şi emoţional.
Aşa că a început consilieră cu o altă fundaţie, care a încercat să o ajute să treacă peste anii de abuzuri şi să o înveţe să scrie şi să citească.
Dar Aesha avea nevoie de o familie mai mult decât de orice altceva. Familie pe care a găsit-o în Maryland, în 2011.
Mati Arsala, Jamila şi fata lor, Mina, au luat-o în grijă şi, alături de ei, Aesha a început seria de operaţii dificile de reconstrucţie.
Aesha în aprilie, după mai multe operaţii.
Adevarăta încercare pentru Aesha va veni după ce termină operaţiile. Din cauza lor, tânăra a ajuns să trăiască ruptă de lume. Are inumitatea scăzută şi chiar o simplă răceală îi poate face mult rău.
În plus, nu vorbeşte mai deloc engleză, cu atât mai puţin să ştie să citească sau să scrie.
"E o fată foarte deşteaptă. Viitorul ei e în propriile ei mâini. Noi suntem aici doar să o ghidăm. Asta e datoria noastră, să îi arătăm ce e bine şi ce e greşit," a spus Mati, cel care trebuie să îi fie tată acum.
Deocamdată, Aesha are nevoie de timp să îşi revină după operaţii. Dar, în curând, trebuie să ia multe decizii privind noua ei viaţă.