VIDEO Uite cum cântă Mazăre imnul staţiunii Mamaia, alături de Loredana Groza!

3 aprilie 2013 6:08   Actualitate
Ultima actualizare:

În calitate de invitat special, Radu Mazăre a urcat pe scenă înainte de ultimul bis, i-a oferit Loredanei n tort din ciocolată cu figurine reprezentând un salvamar, două fete în bikini, farul și o luna şi a cântat alături de vedetă.

Artista, care a cunoscut consacrarea pe scena Festivalului de la Mamaia, s-a declarat încântată de acest titlu şi a acceptat fără să stea pe gânduri.

„Eu sunt legată de Mamaia, fără Mamaia nu aş mai fi fost aici, în faţa dumneavoastră. Mie îmi place atât de mult la Mamaia, că aş veni aici şi iarna“, a spus Loredana Groza, potrivit Adevarul.ro. 

Ea a interpretat o strofă din viitorul imn al staţiunii, al cărei videoclip va fi filmat la 1 Mai, când se deschide sezonul turistic pe litoral.

„Uite luna, uite farul/Hopa sus, că te ia valul“, sună versurile de la refren.

Rapperul Chimie va fi înlocuit în piesă de Cabron, partenerul Loredanei de la „Apa“. Primarul a precizat că melodia va fi gata în două săptămâni.

„Eu i-am zis Loredanei cam ce aş vrea şi ea a zis: «Păi am ceva în genul ăsta, dar nu e gata. Am ascultat şi am zis că asta să fie melodia». La 1 Mai filmăm videoclipul, la Mamaia. Directorii mei din primărie mi-au zis că ei vor să stea cu familiile de Paşte. Eu am zis: «Abia aştept să muncesc de Paşte, la Mamaia»“, a afirmat Mazăre frecându-şi mâinile a satisfacţie.

VIDEO

Mai multe