VIDEO Vezi golul lui Traore. Dan Petrescu, lider în Rusia!
Dan Petrescu nu se dezminte: Kuban a început cum nu se poate mai bine în primul sezon de la revenirea în prima ligă rusă. Bursucul a uitat de duşul rece din prima etapă, înfrângerea cu Rubin Kazan, şi a bifat două victorii consecutive. Kuban este pe locul patru în Rusia, dar la egalitate cu Volga, Rubin Kazan şi Zenit Sankt Petersburg.
"E o victorie mare pentru echipa noastră. Am avut şi puţin noroc, dar după ce am marcat al doilea gol, am meritat să câştigăm", a declarat Dan Petrescu după meci
Dan Petrescu nu poate trece uşor peste înfrângerea din primul meci în prima ligă rusă: "Meritam mai mult cu Rubin Kazan, dar am avut ghinion că nu am reuşit să marcăm. Dar e un meci pe care l-am uitat", a spus SuperDan despre eşecul, 0-2, cu Rubin.
"Acum trebuie să răpunem animalul înfometat Dinamo Moscova"
"Am câştigat în faţa unei echipe puternice, cu jucători care pot jucă la orice club din Europa. Acum e important să ne recuperăm şi să fim gata să jucăm cu un animal rănit ca Dinamo Moscova", a încheiat antrenorul lui Kuban Krasnodar
Traore a marcat din penalty în minutul 45, dar oaspeţii au revenit în joc în minutul 49, prin Ibson. Kuban Krasnodar a reacţionat rapid, preluand conducerea în minutul 58, prin golul lui Kulik. Scorul final l-a stabilit Davidov, în minutul 88, cu o lovitură de cap.