Viitorul naţionalei a apus !

12 octombrie 2010 16:58   Actualitate
Ultima actualizare:

În perioada în care toţi marii capi ai fotbalului românesc, începând cu preşedintele Mircea Sandu şi terminând cu selecţionerul Răzvan Lucescu, se plâng de lipsa de valoare din campionatul autohton, "mânjii" lui Săndoi au încercat să demonstreze contrariul şi să remonteze acel 1-2 din Anglia.

Echipa de tineret a României a ţinut morţiş să arate ieri că oricând Universitatea Craiova, Oţelul, Steaua sau Dinamo se pot bate de la egal la egal cu forţele din Anglia, Chelsea, Manchester United sau Sunderland. Asta cel puţin la nivel de juniori.

Le fel cum declarau că n-au văzut sărăcie ca în România, englezii nu l-au observat nici pe Sburlea care a tras încă din primul minut un şut excelent, scos cu greu de Fielding .

În ciuda declaraţiilor, britanicii au venit la Botoşani extrem de relaxaţi şi, ajutaţi de atmosfera câmpenească creată de fanii moldoveni, au continuat apatic meciul, însă Alexe, cu două ocazii uluitoare, Torje şi din nou Sburlea n-au reuşit să marcheze istoricul gol al calificării.

De la oaspeţi parcă doar Sturridge a luat jocul în serios în prima repriză, atacantul lui Chelsea fiind blocat în două rânduri de Lung, după ce îi lăsase lejer în urmă pe Papp şi Găman.

Lipsa de eficacitate a echipei mari a lui Lucescu a părut totuşi să se fi transmis şi către tricolorii mici. În a doua repriză, băieţii lui Săndoi au atacat pe toate căile posibile, încercând fie prin centrări, pase pe jos, driblinguri în viteză sau şuturi de la distanţă să spargă ghinionul celor 12 ani fără calificări la turnee finale de tienret.

Cel mai bun tricolor, Sabrin Sburlea, a încercat de două ori să-l învingă pe Fielding de la circa 35 de metri, dar din nou fără success, iar Bicfalvi, Torje sau Bărboianu au fost imprecişi în faţa porţii.

S-a terminat 0-0, România U21 a ratat din nou calificarea, însă a câştigat câteva promisiuni pentru generaţia următoare a primei reprezentative.

La finalul meciului de la Botoşani, "tricolorii" mici au fost foarte dezamăgiţi

Au ratat câte 10.000 de euro

Aveau primă consistentă. Elevii lui Săndoi ar fi luat o recompensă importantă dacă s-ar fi calificat la turneul final. Mircea Sandu le promisese tricolorilor „mici" câte 10.000 € pentru o performanţă care nu a mai fost atinsă din 1998.

Adio şi JO 2012. Ratând calificarea la Europene, România nu va putea ajunge nici la JO de la Londra. Ultima dată când tricolorii au participat la o asemenea competiţie a fost în 1964, la Tokyo.

 Gardoş crede că Anglia a avut noroc. „Am ratat câteva ocazii, iar pe final am apelat la mingile lungi. Este o tristeţe enormă, speram să ajungem la Campionatul European. Anglia a avut noroc", a spus Gardoş.

Săndoi nu ştie ce va face. Antrenorul naţionalei de tineret se gândeşte dacă va mai continua sau nu pe banca tricolorilor mici.

„Voi avea o discuţie cu cei din conducerea FRF privind viitorul meu. Mi s-a propus prelungirea contractului, sunt bulversat. Calificarea s-a pierdut în Anglia", a declarat Săndoi.

Mircea Sandu plânge după generaţia lui Torje. Preşedintele FRF este de părere că echipa antrenată de Săndoi ar fi meritat calificarea la turneul final din 2011.

„Este un păcat că nu am reuşit să obţinem un egal acolo, pentru că aici ar fi fost alt meci. Această generaţie merita o calificare, şi au făcut tot ce a fost posibil", a spus Sandu.

 Victor Becali susţine antrenorul. Agentul FIFA este un fan al selecţionerului, şi îi ia apărarea.

„Emil Săndoi s-a descurcat foarte bine, a făcut o muncă excelentă la naţională. Trebuie să fim realişti, nu ne-a bătut ultima echipă din Europa", a afirmat Victor Becali.

Următoarea campanie, în 2011. Tineretul va lua din nou startul într-o competiţie oficială în toamna anului viitor. Atunci vor debuta calificările pentru CE 2013, la care vor avea drept de joc fotbaliştii născuţi după 1 ianuarie 1990.

Mai multe