Vijelie, scoate banii!

27 mai 2011 16:26   Actualitate
Ultima actualizare:

Era un boboc de maşină, acum e făcută praf pe toate părţile. Bolidul de 100.000 de euro, pe care Vali Vijelie şi-a vărsat furia, sâmbăta trecută, este la reparat. Nota de plată se ridică la 210 milioane de lei vechi, însă, manelistul nu vrea să plătească decât parbrizul, adică 40 de milioane de lei vechi.

Vezi şi:

Vijelie, minciună după minciună la poliţie

Carmen, Vijelie te-a înşelat cu 2 amante! VIDEO

Pentru o femeie a distrus o maşină care costă cât un apartament. Nu a ţinut cont de faptul că este ditamai omul şi cântăreşte peste 100 de kilograme; s-a ţinut de oglinzi şi ştergătoare şi a sărit pe capota BMW-ului X6, pe care a zgâriat-o şi a înfundat-o într-o clipită.

Apoi a spart parbrizul, care în cădere a tăiat bordul, tapiţeria plafonului şi a jupuit volanul. Din cauza şocului, nici aerul condiţionat nu mai funcţionează.

Maşina are Casco, însă de teamă să nu fie dat în judecată de societatea asiguratoare şi acuzat de vandalism, Vijelie i-a promis proprietarului că se va ocupa el de toate reparaţiile.

Miercuri a dus maşina într-un service BMW, iar joi l-a sunat pe Gabi că este gata. Pentru că şi-a dat seama că este ceva în neregulă, păgubitul s-a dus glonţ la service. Nu mică i-a fost mirarea să vadă că dintre toate stricăciunile doar parbrizul fusese înlocuit, iar ştergătoarele lipseau cu desăvârşire.

„De ce nu se lucrează la ea? Aţi schimbat geamul şi gata?", a început să strige Athos. I s-a explicat că Vijelie doar atât a solicitat.

„Ne-a spus să nu luăm în considerare celelalte pagube şi să schimbăm doar parbrizul. Uitaţi devizul, în valoare de aproape 40 de milioane de lei vechi", s-au apărat angajaţii.

Proprietarul maşinii nu s-a mulţumit cu explicaţiile oferite de service şi a cerut să i se constate toate pagubele. Factura a urcat la 170 de milioane de lei vechi, fără vopsit.

Veştile rele nu se opresc însă aici. Poliţiştii l-au chemat pe Vijelie de două ori la audieri, au căutat martori şi i-au confiscat cele cinci telefoane mobile. Oamenii legii speră să găsească mesaje care să-l incrimineze de răpire.

Cântăreţul are nevastă şi două amante

Click! a relatat, joi, în exclusivitate, faptul că manelistul are pe lângă nevastă, nu una, ci două amante. Pe Ionela, fata bătută în faţa salonului de înfrumuseţare, cu care se iubeşte de doi ani, dar şi pe Mihaela Staicu. Aceasta este cântăreaţă de muzică lăutărească şi trăieşte cu el de şapte ani.

Culmea este că toate trei seamănă izbitor una cu cealaltă: sunt brunete, au părul lung şi ondulat şi aceleaşi trăsături fizice.

Prima factură conţine doar parbrizul

Pe primul deviz, făcut la cererea lui Vijelie apare doar înlocuirea parbrizului. Acesta costă 2.201, 93 de lei, iar cu tot cu elementele de prindere şi ornamente, factura a ajuns la 3.996, 22 lei.

Proprietarul a cerut mai multe reparaţii

După constatarea cerută, ieri, de proprietar service-ul a întocmit un nou deviz, care cuprinde: volan sport, capotă motor, tapiţerie plafon, ornament difuzor bord, bord, trei elemente de delimitare, ştergătoare.

Mai multe