Vila în care locuieşte Mircea Rednic a luat foc şi a rămas fără acoperiş
25 ianuarie 2010 18:23
Actualitate
Ultima actualizare:
Un incendiu violent a băgat panică în locatarii unei vile din centrul Capitalei, la parterul căreia deţine un apartament şi fostul antrenor al lui Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic.
Duminică, puţin după miezul nopţii, acoperişul clădirii, din strada Visarion, a fost cuprins de flăcări.
Treziţi brusc din somn, oamenii au ieşit în stradă. Trei bătrâni au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind intoxicaţi cu fum.