Violenţa din puşcăriile italiene, trădată de o înregistrare audio
Pe înregistrarea audio se aud mai multe voci, dar una predomină şi „dă lecţii" despre cum se bate un deţinut. „Toată lumea ştie că un deţinut nu trebuie bătut «pe secţie», trebuie dus «jos»", spune vocea autoritară şi completează: „negrul a văzut tot, riscam o revoltă".
Înregistrarea a fost preluată imediat şi de mass-media centrală iar Procuratura din Teramo a anunţat o anchetă. Astăzi comandantul peniteciarului din Teramo a admis că „una dintre vocile din înregistrare" îi aparţine, informează „Il Centro".
Ieri, 2 noiembrie, închisoarea a fost vizitată de o echipă de inspectori trimişi de ministrul Justiţei Angelino Alfano pentru a-l identifica pe deţinutul bătut. Acesta a fost găsit imediat, dar nu a vrut să facă niciun denunţ împotriva personalului penitenciarului.
Ascultă înregistrarea audio pe adevarul.it