Violenţe înaintea alegerilor din Ucraina! Cel puţin cinci morţi la Doneţk
Cel puţin cinci persoane au murit, vineri, în luptele dintre militarii ucraineni şi insurgenţii proruşi în apropiere de Doneţk, un bastion al separatiştilor din estul Ucrainei.
Luptele au avut loc în apropiere de satul Karlivka, la nord-vest de Doneţk. Patru persoane ucise par a fi separatişti, iar a cincea unul dintre voluntarii care luptă alături de armata ucraineană în est, potrivit unui fotograf al AFP.
Cu o zi înainte, regiunile separatiste Lugansk şi Doneţk, care şi-au proclamat suveranitatea după un referendum privind independenţa, au fost teatrul unor confruntări sângeroase între forţele loiale Kievului şi insurgenţii proruşi, de la declanşarea operaţiunii militare prin care autorităţile ucrainene urmăresc să preia controlul în est.
Aceste atacuri au loc cu 48 de ore înaintea unor alegeri prezidenţiale cruciale pentru viitorul Ucrainei, după şase luni de criză politică ce au adus ţara în pragul unui război civil şi al secesiunii.
Armata ucraineană a suferit cele mai grele pierderi de la 13 aprilie, cu moartea a cel puţin 18 militari în două atacuri comise de insurgenţi cu grenade, mortiere şi arme automate.