Violenţele se amplifică! Tensiuni în estul Ucrainei, cu o zi înaintea referendumului pentru independenţă
Tensiunile cresc sâmbătă în Ucraina, cu o zi înaintea unui referendum care deschide calea unei declaraţii de independenţă a unei părţi a estului rusofon al ţării, o zonă în care violenţele urmează să se amplifice, conform Mediafax.
Un semn al nervozităţii atmosferei este faptul că o echipă a Crucii Roşii, alcătuită dintr-un elveţian şi opt ucraineni, a fost "arestată" vineri seara de către insurgenţi proruşi la Doneţk, din cauza unor suspiciuni de "spionaj".
Membrii echipei au fost eliberaţi câteva ore mai târziu, a anunţat organizaţia. "Nimeni nu a fost rănit", a precizat un purtător de cuvânt, la Geneva.
Anterior, vineri, confruntări violente au opus insurgenţi proruşi forţelor armate ucrainene în oraşul portuar Mariupol (sud-est). Confruntările au început după ce aproximativ 60 de insurgenţi echipaţi cu arme automate au atacat sediul local al poliţiei.
Confruntările s-au soldat cu 20 de morţi în rândul atacatorilor, a declarat ministrul interimar ucrainean de Interne Arsen Avakov.
"Ziua a fost foarte dură, cu morţi şi o cruzime iraţională. Şeful poliţiei de la Mariupol a fost răpit, mai mulţi poliţişti au fost ucişi. Un lunetist a tras de pe spital asupra militarilor, asupra oamenilor", a scris el într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
O zi de doliu a fost decretată sâmbătă la Mariupol, potrivit autorităţilor locale.
Incidente s-au produs şi la Doneţk, unde o unitate de aproximativ 100 de membri ai Gărzii Naţionale ucrainene, cazată într-un sanatoriu, a fost atacată vineri de către grupări înarmate proruse. Un scurt schimb de focuri s-a soldat cu doi răniţi, după care militarii au fost dezarmaţi şi nevoiţi să părăsească locul, potrivit unor proruşi prezenţi la faţa locului.
Separatiştii se pregătesc să organizeze duminică un referendum asupra independenţei "republicii populare" autoproclamate Doneţk şi Lugansk, întorcând spatele unei cereri de amânare a scrutinului care le-a fost adresată de către preşedintele rus Vladimir Putin.
Acest scrutin poate deschide calea unei eventuale anexări a bazinului minier Donbas de către Rusia. Regiunile Doneţk şi Lugansk, care intră în componenţa bazinului, numără 7,3 milioane din cei 45,5 de milioane de locuitori ai Ucrainei.
Rebelii afirmă că totul va fi pregătit pentru vot şi se declară siguri că populaţia le va aproba proiectul, în pofida sondajelor, care sugerează, din contră, că o mare parte a locuitorilor din estul ţării susţin unitatea Ucrainei.
Kievul şi Occidentul condamnă organizarea unei asemenea consultări, pe care o cataloghează ilegală. Ei se tem de repetarea scenariului care a condus, în martie, la anexarea Crimeei de către Rusia, în urma unui referendum.