Viorica din Clejani a slăbit. Solista a dezvăluit secretul

12 aprilie 2013 16:57   Actualitate
Ultima actualizare:

În meseria ei nu are nevoie să impresioneze cu o talie de viespe, pentru că nu este manechin, ci cântăreaţă.

Şi totuşi, Viorica de la Clejani arată din ce în ce mai bine. Joi seară, la evenimentul aniversar a cinci ani de „Diva by Sonia Trifan", aceasta a fost invitată să defileze alături de alte vedete, precum Anamaria Prodan sau Roxana Nemeş, şi a făcut senzaţie într-o rochie mulată, care i-a scos în evidenţă silueta.

Viorica era mult mai corpolentă acum câteva luni

Prezentatoarea de la Kanal D a slăbit două kilograme  în decurs de câteva luni, fără sacrificii, fără diete, ci "datorită" stresului.

"Nu am slăbit foarte mult, din contră. Nu ţin dietă, mănânc la fel. Însă nu mai mănânc la ore foarte târzii, aşa cum obişnuiam. De când sunt la emisiune, am dat două kilograme jos şi vreau să mă apuc de sport", ne-a spus cântăreaţa.

Secretul subţierii Vioricăi ar fi altul, şi anume vestimentaţia. "Sonia Trifan a croit o linie care mă avantajează foarte mult", a mai spus Viorica, pentru Click!

Mai multe