Vladimir Putin: "Dacă vreau, iau Kievul în două săptămâni"

2 septembrie 2014 18:33   Actualitate
Ultima actualizare:

Preşedintele Fedaraţiei Ruse, Vladimir Putin, nu glumeşte când e vorba de obiectivele strategice în estul Europei. Şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a simţit-o pe pielea lui.

Într-un articol publicat luni de cotidianul italian La Repubblica, Jose Manuel Barroso a relatat că Putin nu a vrut să răspundă la întrebările sale privind prezenţa soldaţilor ruşi în Ucraina şi s-a arătat ameninţător: "Dacă vreau, iau Kievul în două săptămâni".

Kremlinul a denunţat marţi publicarea în presa italiană a afirmaţiilor "scoase din context" ale lui Vladimir Putin, informează Mediafax.

"Nu este adecvat", a declarat presei Iuri Uşakov, consilier al Kremlinului pe probleme internaţionale. "Este dincolo de practicile diplomatice, dacă aşa s-a întâmplat. Nu este de nivelul unei personalităţi politice serioase", a adăugat acesta.

"Fie că aceste cuvinte au fost pronunţate sau nu, cred că aceste citate au fost scoase din context şi aveau o semnificaţie total diferită", a denunţat Uşakov.

Mai multe