«Vreau şi eu să fiu un copil normal»

4 decembrie 2011 15:56   Actualitate
Ultima actualizare:

Asta ne-ar spune micuţa Larisa dacă, la cei doi anişori, ar putea să exprime ceea ce simte. Nu-i vinovată cu nimic, iar neglijenţa unor medicii şi greşelile ecografiştilor o fac să plătească cu luni de suferinţă.

Fetiţa Larisa Alexandra Sporea a venit pe lume cu o malformaţie congenitală. Medicii din Petroşani, judeţul Hunedoara au diagnosticat-o abia după naştere cu scolioză toracă - lombară cu sindrom de hemivertebre.

Unica şansă a Larisei este implantarea în coloana vertebrală a unui dispozitiv în valoare de 50.000 de euro. În lipsa acestei intervenţii copila poate să facă blocaj renal sau mai rău, să paralizeze.

Curbura coloanei este deja vizibilă şi doar operaţia doctorului Burnei poate să facă din Larisa un copil aproape normal

„Cu greu am reuşit să ajungem în martie anul acesta la cel mai renumit ortoped din Bucureşti - profesorul Gheorghe Burnei.

După două săptămâni de internare şi o mulţime de analize ni s-a dat voie să sperăm. Singura şansa pentru Alexandra este implantarea în coloană a unui dispozitiv - VEPTR - adus din Elveţia.

O dată montat, acest dispozitv (un fel de tijă) se va lungi cu creşterea micuţei. Dacă am putea face operaţia cât mai curând am reuşi să o scutim de altele, fiindcă acum corpul fetei mele nu este modificat", ne-a explicat Gabriela, mama copilei.

Coşmarul familiei Sporea a început odată cu o ecografie făcută de mamă în timpul sarcinii.

„Mi s-a spus că bebeluşul meu va avea probleme la coloană şi mi-au recomadat să fac o ecografie 4D la o clinică din Hunedoara.

Am făcut nu doar una, ci multe ecografii performante şi toate ieşeau bine. Din nefericire, medicul cu care am născut mi-a spus că totuşi e o problemă cu coloana copilei mele. Şi aşa a fost!", ne-a spus mama.

De la vârsta de 3 săptămâni până la 7 luni, Larisa a fost în atenţia unui medic de la Spitalul „Luis Ţurcanu" din Timşoara.

„Pentru a îndrepta cât de cât malformaţia congenitală, am ţinut-o pe Alexandra într-un pătuţ din ghips.

Am chinuit-o mult săraca şi îmi e groază ca din lipsa banilor să o condamnăm la o viaţă cumplită", ne-a spus mama, rugandu-ne să o ajutăm.

Cum o ajutaţi pe Larisa!

Dacă cineva vrea şi poate să o ajute pe Larisa Sporea, îl rugăm să sune la 021.407.76.80.

Bani se pot depune pe nu­mele ei, în contul Fun­daţiei Ade­vărul deschis la BCR sucursala Tunari: RO 09 RNCB 0286001133100003 - în lei.

Fundatia Adevarul are urmatoarele conturi la BCR Sucursala Pipera:

Cont lei: RO09RNCB0286001133100003Cont euro: RO36RNCB0286001133100002Cod swift - RNCB ROBU (pentru cei care fac depuneri din străinătate, in euro)CUI RO15162540

Mai multe