Wizz Air a anulat trei zboruri din cauza grevei angajaţilor din Italia

23 octombrie 2009 13:27   Actualitate
Ultima actualizare:

Compania low-cost Wizz Air a anulat trei zboruri, Cluj – Roma Fiumicino, Timişoara – Roma Fiumicino – Timişoara şi Bucureşti – Milano Bergamo – Bucureşti, şi a modificat orarul cursei Cluj – Milano Bergamo – Cluj, din cauza grevei spontane a angajaţilor din sistemul de transport din Italia.

"Din cauza unei greve spontane a angajaţilor din sistemul de transport din Italia, ce se desfăşoară în intervalul 10:00 – 14:00 (ora Italiei), compania aeriană Wizz Air a fost nevoită să modifice orarul de zbor al unei curse şi să anuleze alte trei. Este o situaţie în afara controlului companiei, Wizz Air făcând toate eforturile posibile pentru a diminua impactul protestului asupra pasagerilor şi operaţiunilor", se arată în comunicatul trimis vineri de Wizz Air.

Zborul Roma Fiumicino – Cluj se operează normal. În cazul cursei modificate, Cluj – Milano Bergamo – Cluj, care iniţial avea orarul 12:05 – 13:10, retur 13:40 – 16:35, orarul modificat va fi 21:55 – 23:05, retur 23:35 – 02:35.

Conform regulamentelor în vigoare, pasagerii curselor anulate au la dispoziţie trei opţiuni: recuperarea sumei achitate pentru bilet, reprogramarea în limita locurilor disponibile pe cursele următoare pe aceeaşi rută şi utilizarea valorii biletului drept credit pentru un alt zbor în reţeaua de transport Wizz Air.

Mai multe