Zăvo, azi la Poliţie, ruptă-n genunchi şi cu tricoul sfâşiat! FOTO

5 mai 2011 15:32   Actualitate
Ultima actualizare:

Ieri la notar, azi la Secţia 10 de Poliţie. Oana s-a prezentat pentru a da lămuriri în legătură cu însuşirea obiectelor din casa lui Pepe în momentul în care ea s-a mutat de acolo.

Oana s-a prezentat cu brâul gol, cu un tricou rupt şi cu blugii tăiaţi în genunchi. Se pare că nu şi-a asortat costumaţia cu vremea de afară. „Nu îmi e frig deloc. Am sangre caliente (n.r.- sângele cald). Vorbiţi cu avocatul meu!”, a precizat zgribulita Oana.

Întrebată totuşi de felul în care s-a prezentat la Poliţie, Oana a ţinut să lămurească: „Sunt doar modernă pentru că nu vreau să vin altfel la poliţie.”

Pepe a acuzat-o atât pe ea, cât şi pe prietena ei, Ana-Maria Prodan, dar şi pe alţi angajaţi ai impresarei că i-au furat din apartament bunuri şi aproape 70.000 de euro, dar şi că i-au distrus locuinţa.

Surse din cadrul anchetei ne-au spus că declaraţia cântăreţei este ultimul demers înainte ca dosarul să fie trimis la Parchet. Fapta la care a fost încadrată este „furt între soţi", infracţiune ce poate fi pedepsită doar dacă Pepe o va da în judecată la instanţă.

„Le-am adus poliţiştilor probe solide că în acel seif nu erau banii despre care vorbeşte Pepe. În viaţa mea nu am minţit şi nu am furat. Din punctul meu de vedere, totul e lămurit", a spus Oana.

Mai multe