Zăvoranca a pozat 12 ore pentru un catalog de haine
După Monica Gabor, Andreea Bănică, Daniela Crudu sau Simona Pătruleasa, o altă vedetă a devenit imaginea brandului de haine Mexton. Oana Zăvoranu a semnat de curând un contract cu reprezentanţii cunoscutei firme, exact când şi-a schimbat look-ul. Numai că, analizând fotografiile cu ea din trecut, se poate observa că Oana a pus câteva kilograme în plus.
Blondă şi cu extensii, vedeta a realizat un pictorial de zile mari alături de o echipă de profesionişti, purtând ţinute pe gustul ei. Într-o postare pe pagina ei de socializare, Zăvoranca le împărtăşeşte fanilor entuziasmul legat de încheierea acestui contract.
Aceasta a scris că este foarte încântată de colaborarea cu respectiva firmă şi că hainele "se potrivesc ca stil, ţinută, alură şi concept întru totul". Shootingul a durat 12 ore, de la prânz până spre miezul nopţii, iar reprezentanții firmei au fost încântaţi de prestaţia fostei soţii a lui Pepe.
"N-a avut fiţe, s-a comportat superprofi, deşi a trebuit să schimbe peste 30-35 de ţinute". Cu această ocazie, dar şi a zilei de 1 Martie, a avut loc şi o prezentare de modă în club Princess, unde Oana a făcut furori defilând pe podium.
Se pare că noul look îi prieşte Oanei, dacă facem o comparaţie între momentele cheie ale vieţii sale. De exemplu, pe vremea când era în plin divorţ cu Pepe şi se plimba pe la tribunale, Oana arăta total altfel şi toată lumea se mira de cât de slabă ajunsese să fie.
Iar primele semne că ar fi pus câteva kilograme pe ea au fost în emisiunea Un Show Păcătos unde Oana şi-a arătat sânii în urmă cu câteva săptămâni, în timpul unui număr de striptease.