Zece chinezi trăiesc de un an într-o toaletă publică

2 februarie 2010 15:46   Actualitate
Ultima actualizare:

Primii care s-au mutat în toaleta din Hangzhou, provincia Zhejiang, au fost Ai Lian şi soţul ei, care în urmă cu un an au rămas fără casă. Ei au fost urmaţi apoi de alţi colegi de muncă, care nu îşi permit să plătească preţurile mari la chirii.

Ei mănâncă, dorm şi îţi ţin toate bunurile atât în partea dedicată femeilor, cât şi în cea pentru bărbaţi, toaleta fiind însă în continuare folosită de persoane străine care simt chemarea naturii.

Ai Lian, care trăieşte în toaleta pentru femei, unde are un pat şi un televizor, găteşte pentru toţi ceilalţi 'locatari'.

'Ne-am obişnuit cu mirosul puternic de urină. Partea cea mai proastă e că oamenii îmi fură mereu mini-aragazul şi vasele de gătit', a declarat femeia.

Prietenul ei, Wang Yuhua, care trăieşte la toaleta pentru bărbaţi, a precizat: 'E greu pentru că sunt şobolani peste tot. Dar nu-mi permit să plătesc chiria la o casă din salariul pe care-l am'.

Până în prezent oficialii locali nu erau conştienţi de faptul că toaleta era folosită pe post de locuinţă, iar acum vor să îi oblige pe muncitori să părăsească zona şi să-şi găsească alt loc.

Mai multe