Zenga: «Am cele mai frumoase femei din lume!»
Fostul antrenor de la Steaua şi Dinamo, italianul Walter Zenga, şi soţia acestuia, Raluca, şi-au botezat creştin-ortodox fetiţa de şase luni, Samira Valentina şi s-au cununat relegios. Dubla sărbătoare a avut loc ieri, la Bran.
„Sunt foarte fericit să trăiesc aceste momente. Este normal să am emoţii, fiindcă iau parte la cea mai importantă zi din viaţa fetiţei mele. Sunt bucuros că am lângă mine cele mai frumoase femei din lume. Raluca este la fel de frumoasă ca în ziua în care ne-am cunoscut. Nu avem o nuntă cu personalităţi fiindcă nu doream să avem o ceremonie de fiţe. Nu am chemat oameni din fotbal, întrucât nu am vrut să deranjez pe nimeni", s-a confesat Walter Zenga. Foarte emoţionată a fost şi frumoasa Raluca.
„Îmi tremură picioarele. Îmi doream de foarte mult timp să ne cununăm religios în România. Acum, Walter este oficial 50% român şi va rămâne legat de România pentru tot restul vieţii. Încă nu ne-am făcut planuri pentru viitorul Samirei, dar abia aşteptăm să o vedem cum creşte sub ochii noştri", a precizat şi Raluca.
Walter Zenga o ţine în braţe pe comoara lui, micuţa Samira, în vârstă de şase luni
Înaintea creştinării micuţei Samira, Walter şi Raluca s-au cununat religios, cei doi unindu-şi destinele pentru a treia oară în ultimii ani, după cununiile civile din Italia şi România.
Dublul eveniment a avut loc la munte, la Biserica Ortodoxă din Bran, o locaţie modestă, în imediata vecinătate a Castelului Bran. La cele două ceremonii, care au durat circa 90 de minute, au fost prezenţi un număr restrâns de invitaţi, circa 100 de persoane participând la cununie şi botez.
Petrecerea propriu-zisă a avut loc în cadrul unui complex turistic din centrul oraşului Bran.
Iată-l pe Jacob, băiatul cel mare al lui Walter Zenga