Zile grele pentru un fost membru O-Zone! Cariera lui e în pericol?

26 martie 2014 6:45   Actualitate
Ultima actualizare:

De ceva vreme, Radu Sîrbu a lăsat cariera solo pe plan secund, ocupându-se exclusiv de artiştii de la casa lui de producţie, Rassada Music, scrie www.ziarulring.ro.

"Eu sunt ca fotbaliştii care devin antrenori. Nu am renunţat la cariera de solist, dar nu am timp de mine. Ocupându-mă de alţi artişti, îmi neglijez propria carieră. Însă, o dată pe an, îmi găsesc timp şi produc o piesă doar pentru mine. Şi o fac de dragul fanilor, nu neapărat pentru topurile muzicale", a spus Radu.

Printre artiştii cu care colaborează se numără Natalia Barbu, Dee-Dee, Viktoria Daineko, Sianna şi Leonid Rudenko.

Fostul membru al trupei O-Zone, în prezent producător muzical, este un familist convins şi, deşi este fericitul tătic a două fetiţe, cel mai mare vis al lui este ca Dumnezeu să îi dăruiască şi un băiat.

"Eu şi cu Ana suntem o echipă. Nu îmi aduc aminte cum era viaţa mea înainte de a avea fetiţele. Seara, când ajung acasă şi ele îmi zâmbesc, primesc toată energia pierdută în timpul zilei. Dacă nu stau cu ele şi nu mi se urcă în cap, nu trece seara bine!

Consider că sunt unul dintre producătorii care nu îşi neglijează familia. Dacă în timpul săptămânii mă ocup de cea mare să meargă la şcoală, weekendurile le petrecem împreună. Găsim tot felul de distracţii, mergem la cinema, la circ, în parc.

Noi aveam planuri foarte mari, dar să vedem. Mai vreau un băieţel. Dacă la a treia încercare va fi tot fetiţă, nu-i problemă, vedem ce iese şi din a patra!", a mai spus artistul pentru "Ring".

Citeşte şi:

Scandal în muzica românească! Radu Sîrbu (ex O-zone) reacţionează dur la adresa lui Dan Bălan

Radu Sîrbu: «Dan Bălan se purta umilitor cu noi»

Mai multe