Bianca Brad: „Lucram zi de zi la a supravieţui. Ăsta a fost jobul meu timp de 6 ani”. Confesiuni emoționante despre dramele care au îndepărtat-o de actorie

Peste aproximativ o lună împlineşte 57 de ani, dar este la fel de frumoasă ca pe vremea când era numită „Regina scenei”. Aceiaşi ochi albaştri, acelaşi zâmbet luminos şi aceleaşi bucle blonde. Doar câteva riduri de pe frunte îi trădează vârsta, dar mai ales dramele care i-au marcat viaţa. Bianca Brad ne-a povestit într-un interviu de suflet despre toate „furtunile” prin care a trecut, dar şi despre cea mai mare dorinţă a ei pentru 2025: să revină în filme sau seriale tv!

Click!: Bianca Brad, cum a fost anul 2024 pentru tine? 

Bianca Brad: Pentru mine a fost un an bun. A fost un an cu revelaţii, cu noi începuturi, cu împliniri, cu încheiat capitole şi început altele noi în viaţă.

Profesional şi personal?

În primul rând profesional, întâmplarea a fost să mi se propună să fac un workshop de comunicare. Şi am acceptat pentru că mi-a plăcut provocarea, în condiţiile în care eu sunt în showbiz pe comunicare, din ‘85. Am tot vorbit, am prezentat, ştiu mai multe.  M-am pregătit temeinic şi am susţinut un workshop, care a primit un feedback extraordinar. Şi asta m-a încurajat să continui. Îmi place extraordinar de mult, pentru că îmbin mai multe elemente, apropo şi de actorie, şi pe partea emoţională şi de dezvoltare personală. Le combin pe toate. Şi probabil că asta l-a făcut aşa de interesant pentru participanţi. Şi a fost frumos. Mi-a plăcut foarte mult. Am simţit că mi se potriveşte şi că pot face asta cu brio.

«Am lăsat pe locul doi actoria din cauza problemelor»

Ai vrea să schimbi direcţia, să laşi pe planul doi actoria?

Nu e vorba de renunţat. Oricum, eu am lăsat pe planul doi actoria de multă vreme, pentru că am fost nevoită din cauza problemelor pe care le-am avut în viaţă, care au fost greu de dus şi m-au ţinut departe de scenă. 

Întâi a fost pierderea fetiţei. Am fost într-o depresie cruntă. Şi atunci m-am concentrat pe a ajuta alte mame care treceau prin acelaşi lucru. A fost şi o terapie pentru mine. Când ajuţi, te şi ajuţi. Dar n-am făcut-o ca să mă ajut, am făcut-o pentru că aşa simţeam nevoia, că ştiam ce înseamnă să treci singură prin aşa ceva. După care am mai avut o încercare grea în 2013. S-a scris la momentul respectiv şi a fost oribil. Am fost, cum se spune, victima colaterală. Iar doi ani mai târziu, în 2015, am fost diagnosticată cu o boală care mi-a dat de furcă 6 ani. Pentru că eu, practic, în perioada aia, n-am spus nimic. Mă întrebau mulţi ce mai faceţi? La ce lucraţi? Şi le spuneam că am un proiect foarte mare, foarte important, dar o să vorbesc despre el, dacă e încununat cu succes şi o să fie bine, o să povestesc despre el. Pentru că, de fapt, eu lucram zi de zi la a supravieţui şi a mă vindeca. Ăsta a fost jobul meu timp de 6 ani.

Şi cu atât a fost mai greu, cu cât am ţinut secret, cât am putut să ţin... Pentru că am vrut să o protejez pe mama şi pe fiul meu. El şi-a dat seama la un moment dat, pentru că venea asistenta acasă, făceam perfuzii şi atunci a început să intuiască. Dar l-am ferit cât am putut de mult. Şi toate astea m-au ţinut departe de actorie. Am făcut doar chestii micuţe, colaborări scurte.

În perioada aceea am devenit şi instructor de pilates, pentru că simţeam nevoia să fac ceva. Şi a fost o provocare mare. În 2019 am început, am făcut un an în sală, şi după a venit pandemia şi am trecut în online.

Apoi, fiul meu a plecat la facultate. Şi la asta mă refeream când spuneam că este unul dintre capitolele care s-a încheiat, iar un altul a început.

Unde studiază Luca?

Luca a plecat în Italia. Studiază Genomică. Asta este genetică, practic, studiază genomul uman, ADN-ul. Este primul an. Mă bucur că a ales Italia pentru că e foarte aproape. Ajung repede, ajunge repede. Şi este o ţară frumoasă.

Nu ţi-e dor de el?

Din fericire, acum există posibilitatea să te vezi pe video, pe WhatsApp, pe telefon. Asta mai scurtează cumva distanţa pentru că te vezi. Sigur, că nu poţi să-l iei în braţe. Dar îţi alină totuşi dorul şi e altceva. Atât timp cât lui îi e bine, şi mie îmi este bine. Adică sunt liniştită şi îl simt că este bine şi mă bucur pentru el. Mă bucur enorm pentru el, pentru că are alte posibilităţi şi e un băiat muncitor.

«Pentru 2025, mi-aş dori să revin în televiziune sau în film»

Şi profesional? În afară de cursuri, de workshopuri... Noi tot aşteptăm să te vedem înapoi în filme sau în seriale la TV. 

Chiar îmi scriu, pe paginile de socializare, multe persoane că le e dor, că de ce nu apar, că le-ar plăcea, că s-ar bucura. Da, îmi doresc. Îmi doresc să fac acest lucru. E foarte interesant că, deşi nu mai sunt o prezenţă permanentă, lumea încă mă ştie. Efectiv, mă uimeşte. Am fost în Malta şi am fost recunoscută la intrarea într-o lagună. Am fost într-o biserică în Cipru, într-un cartier oarecare, şi acolo am fost recunoscută de nişte turişti români. Mă recunosc după voce, după ochi, după zâmbet. Când eram cu măştile, mă recunoşteau după ochi şi după voce. 

De Sărbători ce vei face?

Îl aştept pe Luca. Vine săptămâna viitoare şi să vedem, în funcţie de el, pentru că vrea să se vadă şi cu prietenii, nu este nimic bătut în cuie. Crăciunul acasă, de Revelion, la prieteni, la rude...

Planuri pentru anul viitor? 

Doamne ajută sănătatea să fie de nota 10+! Şi toţi prietenii şi toată lumea să fie sănătoasă. Mi-aş dori să revin fie în televiziune, fie în film sau şi-şi, de ce nu, dar cu proiecte frumoase, de calitate. Vreau să continui povestea cu workshopurile. Vreau să organizez workshopuri inclusiv pentru adolescenţi pentru că ei au foarte mare nevoie de ghidare şi de îndrumare pentru că sunt la început de drum şi au nevoie de aşa ceva. “Arta Conversaţiei”, cum se numeşte workshopul meu. Şi în rest, sunt deschisă şi Doamne ajută să vină spre mine proiecte frumoase, să cunosc oameni buni şi să aduc o contribuţie frumoasă în vieţile oamenilor.

«Nu mănânc niciodată pui din comerţ»

Arăţi foarte bine şi sunt convinsă că şi dieta pe care o ţii te ajută...

Am avut o dietă foarte dură pe care eu singură mi-am ales-o şi mi-am impus-o atunci când am primit diagnosticul. Atunci am decis, efectiv, de pe o zi pe alta să renunţ la tot ce ar fi inflamator în organism, pentru că citisem despre asta. Tot ce înseamnă lactate, proteine, proteină animală, zahăr. Timp de trei ani şi ceva nu am pus limba pe nimic din ce nu aveam voie. Nimic. Şi eu sunt foarte  pofticioasă. A fost crunt. Plângeam de foame, plângeam de poftă. Am slăbit, ajunsesem să am 46 kg, după care mi-a dat seama că nu e bine. 

Şi acum cum eşti cu alimentaţia? 

Am grijă, nu pot să spun că nu am, dar am cam scăpat la dulce, pentru că sunt pofticioasă, dar nu mănânc prăjeli, nu mănânc mâncăruri ambalate, salamuri şi întotdeauna mă uit la etichete. Nu mănânc puiul din comerţ, dacă nu scrie că este fără hormoni de creştere, eu nu mănânc pui la restaurant, oriunde merg, dacă nu îmi spune cineva, da, e din curte de la mama sau de la o fermă unde am fost eu şi ştiu. Şi le recomand tuturor, peste tot unde mă duc, le spun să nu mănânce pui, pentru că sunt injectaţi cu hormoni de creştere şi asta dă peste cap sistemul endocrin, îngrozitor de tare, de aceea din păcate, sunt atâtea cazuri cu această boală la vârstă din ce în ce mai mică, de-aia sunt tot mai mulți copii obezi, fete cu menstruație la 10 ani, celulită, băieți cu sâni.

În schimb îmi place pâinea. Sunt o mare mâncătoare de pâine. Mi-aduce aminte de copilărie, pâinea proaspătă cu unt, cu sare și un ceai. Nici nu-mi trebuie altceva.