Bogdan Albulescu, dezvăluiri de la filmările pentru „Destine cu parfum de lavandă”! „Am crescut la țară, a fost ca o întoarcere acasă”
Serialul „Iubire cu parfum de lavandă” a lansat, pe 16 aprilie, spin-off-ul „Destine cu parfum de lavandă”. În serialul de la Antena 1, Bogdan Albulescu îl interpretează pe Dinu Păun. Talentatul actor ne-a vorbit despre personajul său, atmosfera de pe platoul de filmare, dar și despre tradițiile pe care le-a respectat și anul acesta, de Paște.
După un final de serial care a ținut publicul cu sufletul la gură, povestea merge mai departe în spin-off-ul „Destine cu parfum de lavandă”, iar destinele personajelor se încrucișează în moduri și mai intense, mai dramatice și mai surprinzătoare. Lavanda continuă să înflorească în Podișor, fiecare parfum ascunzând un mister ce aşteaptă să fie descifrat.
Iată ce dezvăluiri a făcut cunoscutul actor Bogdan Albulescu( interpretul lui Dinu Păun), în exclusivitate pentru Click!
Click!: Filmările pentru „Destine cu parfum de lavandă” s-au terminat. Cât de dor îți este de atmosfera de pe platou, de colegi, de tot ce se întâmpla acolo?
Bogdan Albulescu: Cu mulți dintre colegii din serial păstrez legătura constant; pe unii îi întâlnesc în mod informal, iar cu alții lucrez deja la proiecte noi.
Totuși, sunt conștient că atmosfera specifică din „Lavandă” este unică și irepetabilă. Am învățat de-a lungul timpului că fiecare proiect are propriul „vibe”, propria energie, iar Podișorul, cu liniștea și farmecul lui, ocupă un loc aparte. Da, îmi este dor de acea stare de spirit pe care am construit-o împreună acolo.
Click!: La ce să se aștepte publicul? Știu că nu ne poți da foarte multe detalii, însă vrem să știm, din perspectiva ta, ce surprize ne așteaptă.
Bogdan Albulescu: Familia Păun nu este genul care să aibă parte de o viață liniștită pentru prea mult timp. Telespectatorii vor vedea o succesiune de întâmplări intense, care îi vor obliga pe membrii familiei să se transforme, să se adapteze și să se autodepășească.
Însă, indiferent de obstacole, vor reuși să o scoată la capăt împreună. Până la urmă, unitatea lor este adevărata lor „superputere”.
Ce spune despre personajul său din „Destine cu parfum de lavandă”? „Am crescut la țară…”
Click!: Cât de mult te-ai atașat de personajul tău? Ce găsești asemănător de la el cu tine din viața de zi cu zi?
Bogdan Albulescu: Într-un mod surprinzător, a fost foarte natural să îi dau viață lui Dinu. Deși poate nu avem o listă lungă de trăsături identice, îl înțeleg profund, la nivel instinctiv.
Am crescut la țară, în același tip de univers în care s-a maturizat și el, deci reperele noastre sunt comune. Diferența este că drumul meu m-a purtat departe de acel loc la un moment dat, așa că interpretarea lui Dinu a fost, pentru mine, ca o întoarcere acasă.
Click!: Având în vedere că filmările s-au încheiat, poți să ne zici cel mai amuzant moment petrecut într-o pauză?
Bogdan Albulescu: În pauze, de cele mai multe ori, echipa este într-o mobilizare continuă pentru partea a doua a zilei. Este timpul în care fie încerci să furi câteva minute de odihnă, fie îți repeți obsesiv textul. Totuși, îmi amintesc cu mare plăcere de plimbările scurte prin Podișor, care ne încărcau bateriile. Personal, cele mai amuzante momente le-am trăit chiar în timpul „motorului”, când neprevăzutul își făcea apariția și ne surprindea pe toți – vorbesc de acele reacții autentice, neplanificate, sunt cele mai savuroase.
Click!: Descrie „Destine cu parfum de lavandă” în 3 cuvinte.
Bogdan Albulescu: Prietenie, încredere și, mai presus de toate, muncă de echipă.
„Îmi place să merg la cimitir pentru a aprinde lumânări la mormintele celor dragi”
Click!: Cum ai petrecut Paștele în acest an? Care este amintirea care ți-a bucurat sufletul?
Bogdan Albulescu: Ca de fiecare dată, am ales să petrec aceste sărbători în sânul familiei. Anul acesta, vremea a fost de partea noastră, așa că am profitat de ocazie pentru a meșteri prin curte alături de băiețelul meu - o activitate care ne-a apropiat și mai mult.
Ulterior, ne-am bucurat de un Paște clasic, autentic, cu tot ce înseamnă el: ciocnitul ouălor roșii, mirosul de cozonac proaspăt, pasca tradițională și, bineînțeles, momentele acelea de tihnă și somn odihnitor după masa festivă.
Click!: Ce tradiție din copilărie, de Paște, respecți și acum și vrei să o duci mai departe?
Bogdan Albulescu: Deși nu mă consider neapărat un păstrător riguros al tuturor tradițiilor, există anumite gesturi de suflet la care nu renunț. Îmi place să merg la cimitir pentru a aprinde lumânări la mormintele celor dragi; e un moment de reculegere necesar. De asemenea, păstrez cu drag ritualul mesei pregătite de mama în prima zi de Paște - are un gust specific pe care nicio altă masă nu îl poate egala și pe care aș vrea să îl transmit mai departe.