Ce relație are Octavian Strunilă cu copiii săi adolescenți?! „Ei se tot plâng…” Ce spune actorul de la Kanal D despre soția lui, Oana, după ce au avut probleme în căsnicie?
Emisiunea „Hai că poți", prezentată de Octavian Strunilă, revine cu noi episoade duminica aceasta, de la 21:00, la Kanal D. Iată ce dezvăluiri ne-a făcut simpaticul actor la debutul noului sezon.
„Hai că poţi!”, competiţia în care cuplurile fac spectacol, prezentată de Octavian Strunilă, va avea premiera, duminică, de la 21:00, la Kanal D.
Simpaticul actor a acordat un interviu, în exclusivitate pentru Click!, chiar înainte de debutul show-ului. Actorul ne-a vorbit cu sinceritate și despre mariajul său cu balerina Oana, dar și despre relația cu copiii săi, adolescenți. Discret în privința vieții private, Octavian Strunilă a făcut câteva mărturisiri din intimitatea familiei sale.
Click!: Cum a început noul an pentru tine, atât personal, cât și profesional?
Octavian Strunilă: Am început bine, în forță. Față de anii anteriori, am început mult mai repede treaba la teatru. Oamenii sunt dornici de teatru, așa că am început mult mai devreme stagiunea asta decât în anii anteriori.
Iar, emisiunea „Hai că poți!" revine cu noi episoade în fața telespectatorilor, începând de duminica aceasta, de la 21:00! Așadar, semne bune anul are! Asta pe plan profesional.
În plan personal, cu familia, cu copiii, am fost la părinți de sărbători și ne-am întors în București, unde am făcut împreună cu familia planul să ne vedem mai des la câte o masă. Pentru că am citit undeva că e foarte important pentru adolescenți să iei masa împreună cu ei undeva în oraș, pentru că acolo se poartă cele mai interesante discuții. Și am hotărât de comun acord ca la aceste mese să lăsăm cu toții telefoanele în mașină.
Click!: Este ceva diferit în noile episoade „Hai că poți"? Ce ne poți dezvălui?
Octavian Strunilă: Da, în fiecare emisiune apar lucruri noi. Pentru că de fiecare dată concurenții vin cu poveștile lor, cu personalitățile lor diferite și atunci fiecare emisiune vine cu ceva nou.
Mai mult, atunci când un concurent își povestește viața și își spune povestea de iubire, pentru că acolo se vine în cuplu, trezește noi amintiri în noi, cei care ne regăsim sau nu ne regăsim în poveștile lor. Probele sunt, de asemenea, diferite și foarte amuzante.
Cum a petrecut actorul Sărbătorile? „Mulți dintre colegii mei nu mai au părinți”
Click!: Cum ai petrecut de Sărbători? Ai fost în vacanță?
Octavian Strunilă: De sărbători, de data asta, am fost doar la părinți și am făcut Revelionul acasă, în București. Ne dorim foarte mult să petrecem sărbătorile de iarnă alături de părinți, ai mei și ai Oanei.
Am constatat că mulți dintre colegii mei nu mai au părinți, nu mai au la cine să meargă de sărbători. Noi putem să ne bucurăm de asta și am zis să fructificăm, în sensul acesta, sărbătorile.
Ideea este că, fiind la distanțe foarte mari, nouă ne mănâncă tot timpul, toată vacanța este asta, pentru că părinții mei sunt la Dorohoi, părinții Oanei sunt jumătate în România, la Galați, tatăl ei e în Belgia, dar vine la Constanța. Adică e așa, o plimbare continuă, dar ne-a bucurat să ne vedem.
Click!: Dacă ar fi să te descrii, ce fel de tata și partener de viață ești?
Octavian Strunilă: Nu prea mă pricep la a-mi face un portret așa de tată și de soț, pentru că nu reușesc să fiu obiectiv. De multe ori, noi tindem să ne împăunăm sau să ne învinovățim în legătură cu prea multul sau prea puținul timp petrecut în familie.
Niciodată nu e așa cum vedem noi lucrurile, pentru că de multe ori ceilalți, cei din jur, simt cu totul altceva. De exemplu, copiii mei adolescenți se plâng că stau prea mult de capul lor.
Din punctul meu de vedere, eu zic că stau prea puțin, ei zic că stau prea mult. Aici vârsta are un cuvânt de spus.
„Cu soția, Oana, mă înțeleg mai bine decât în trecut”
Click!: Aflăm secretele cuplurilor de la „Hai că poți!" urmărind emisiunea. Dar, care-i secretul cuplului vostru?
Octavian Strunilă: Cred că eu și Oana am învățat să trăim. Eu cred că, într-o relație, înveți să ajungi în punctul în care e bine. E o muncă de o viață. Eu cu Oana nu mă înțelegeam atât de bine în trecut cum mă înțeleg acum și vă spun foarte sincer că am învățat asta împreună.
Nu eram la fel de bucuroși cum suntem acum de relația noastră. E și înțelepciunea vârstei. Erau și momentele acelea zbuciumate în care aveam foarte multă treabă. Important era să ne ducem toate proiectele.
Am constatat că e foarte frumos să facem lucrurile astea împreună. De exemplu, acum am luat avionul și am îmbinat utilul cu plăcutul, tot la începutul ăsta de an; am fost la Londra și am văzut un spectacol de teatru împreună, doar eu cu Oana, și am stat acolo o zi.
A fost bine și pentru relație, și pentru profesie, pentru că am văzut un spectacol de teatru, am văzut cum fac cei de acolo teatru. Am văzut un spectacol care se aseamănă cu proiectul meu, adică un teatru mic de comedie și care folosește cam aceleași mijloace pe care le folosesc eu.
Click!: Ce dorințe ai la început de an? Ce îți dorești foarte mult să se împlinească?
Octavian Strunilă: Îmi doresc foarte mult să se lege lucrurile în așa fel încât să deschid un spațiu în București, un spațiu de joc, și să fie un spațiu stabil. Să găsesc un loc în care să dezvolt teatrul așa cum îl doresc eu.
Pe plan personal, doresc să fie bine copiii, să meargă mai departe bine cu școlile.
Octavian Strunilă și soția lui, Oana, s-au căsătorit după 9 ani de relație
În 2017, Octavian Strunilă s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, balerina Oana Botez. Nunta a avut loc pe plaja din 2 Mai, iar nași le-au fost Jojo și Paul Ipate. Cei doi s-au logodit de patru ori până să facă pasul cel mare și au contract prenupțial. Din povestea lor de dragoste au rezultat doi copii – o fiică, Equazella-Maria (16 ani), și un fiu, Sasha (14 ani).
La un moment dat, au existat chiar zvonuri că actorul ar fi fost la un pas de divorț, iar acesta recunoștea în urmă cu mai bine de doi ani că au trecut prin momente foarte grele în relație.
Cine sunt concurenții din arena „Hai că poți!”, de duminică seară?
Începând de duminică, de la 21:00, puteți urmări noi episoade ale show-ului „Hai că poți!”, prezentat de Octavian Strunilă, la Kanal D. Ca și până acum, patru cupluri se vor întrece, în fiecare ediție, pentru premiul de 25.000 de lei.
Pe parcursul unor provocări inedite, testate înainte de asistentul Firică, vor fi puse la încercare îndemânarea, încrederea, curajul și, mai presus de orice, cunoașterea partenerului! Într-o atmosferă plină de energie şi umor, competiția va scoate la iveală detalii savuroase din viața de cuplu a concurenților.
În ediția de duminică, vor evolua sub ochii dumneavoastră:
Ioana și Ștefan
Căsătoriți, sunt împreună de șapte ani. Ioana obișnuia să facă sport, iar Ștefan a fost cândva împătimit de parkour. Emisiunea „Hai că poți!” pare că se pliază perfect pe experiențele lor. Se vor descurca, oare, în arenă?
Malvina și Cristi
Sunt împreună de opt ani. El e campion la spart semințe, iar ea la a-l aștepta să se aranjeze în oglindă. Dacă v-am făcut curioși, aflați că, la cererea prezentatorului, Cristi ne dezvăluie din secretele lui de hairstyling. Dar nu cu părul a cucerit-o pe Malvina, ci cu umorul său debordant. Rămâne de văzut cum se vor descurca în arena „Hai că poți!”.
Valentina și Andrei
Formează un cuplu de cinci ani, sunt logodiți de doi ani, iar anul acesta își vor pune pirostriile. S-au cunoscut la locul de muncă. Inițial, el nu-i făcuse o impresie prea bună. De fapt, Valentina nu voia nici măcar să-i dea o șansă pentru a-i fi coleg. Andrei s-a dovedit însă a fi amuzant și sufletist și, în cele din urmă, a devenit jumătatea ei. Competiţia „Hai că poți!” reprezintă un nou capitol frumos din viața lor.
Bianca și Gabriel
Se cunosc de doi ani și formează un cuplu de opt luni. Ea știe deja că el, chiar dacă uneori e cu capul în nori, are potențial de soț. Gabi crede că, până la căsătorie, amândoi trebuie să se cunoască mai bine. Cu siguranță, competiția „Hai că poți!” îi va ajuta să se descopere dintr-o nouă perspectivă!
Spre deliciul publicului entuziast și al telespectatorilor, cuplurile se vor întrece cu roaba, pe tocuri, la înălțime și în alte probe năstrușnice. Concurenții vor licita pe abilitățile partenerilor de viață, iar „SuperStrunilă” (n.r. – cum a fost numit de o concurentă prezentatorul show-ului) îi va motiva pe fiecare dintre ei să dea tot ceea ce are mai bun în cadrul competiției.