#Exclusiv Click!

Ionuț Galani știe ce vrea pentru 2026! „Să uităm de probleme și să fim cât mai aproape de familie”

30 decembrie 2025 16:57   Interviurile Click!

Ionuț Galani (47 de ani) este cel mai îndrăgit artist de muzică grecească de la noi. Este foarte solicitat la evenimente și chiar dacă își permite orice nu vrea să își educe copiii astfel încât să nu știe ce înseamnă banul și cum se câștigă. 

Exclusiv pentru Click!, Ionuț Galani și-a amintit ce îi plăcea cel mai mult în copilărie, în perioada sărbătorilor de iarnă. Artistul ne-a mărturisit și ce își dorește cel mai mult în noul an 2026.

"Am o mare satisfacție"

Ionuț, cum petreci aceste sărbători de iarnă?  

Vreau să le urez sărbători fericite tuturor și distracție maximă! Să uităm de probleme și să fim cât mai aproape de familie, de prieteni și de oamenii dragi, cum ar trebui să fim în fiecare an și tot anul, nu numai de Crăciun! De Crăciun am fost cu familia. Am avut multe evenimente, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ele. După care, de Revelion suntem în Bucureșți și rămânem în Bucureșți. În seara de Revelion avem vreo două evenimente sau trei, în locații frumoase și sperăm ca lumea să se distreze alături de noi.

A fost un an bun din punct de vedere profesional, nu? 

Un an foarte bun, îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi, chiar un an foarte bun. Am alergat foarte mult, am muncit foarte mult, sincer să fiu, și pot să zic că am o mare satisfacție anul ăsta, chiar am avut treabă alături de colegii mei din ansamblu Asteria, de colegii mei, de orchestra mea, alături de Hristo, de Iani, de instrumentiștii mei, de Mircea Cazan, am colaborat foarte mult cu el, care e prietenul meu. Mă bucur de acest succes, sper să continue și sper să nu dezamăgim pe nimeni niciodată.

https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=NisW5bQqfsI&feature=youtu.be

Ce ți-ai dorit anul acesta de la Moș Crăciun?

Sănătate îmi doresc, pentru că dacă am sănătate, le fac eu pe toate și nu îmi trebuie nimic altceva. 

Care e cea mai dragă amintire a ta din copilărie de sărbători?  

Cea mai dragă  amintire era când venea Moșul, se știe. Nu știu cât se bucură copiii în ziua de astăzi, dar parcă era altceva pe vremea noastră și era minunat.  Erau alte vremuri. Parcă era totul puțin mai natural. Acum, de când, cu toată nebunia asta, cu telefoanele și cu toate chestiile astea, parcă nu mai este la fel nimic.  

“Nu eram răsfățat”

Erai răsfățat când erai mic? Părințîi te răsfățau?  

Nu eram răsfățat. Am fost un copil foarte cuminte, pot să zic, cu nebuniile mele din copilărie. Erau chestii normale, mai te loveai la fotbal, mai urcai pe o grădință, mai te loveai la un genunchi. Dar n-am fost un copil obraznic. Am fost cuminte, am avut niște părinți minunați.

“Nu vreau să fie copii de bani gata”

Tu ai doi copii. Sunt pretențioși? Au avut o  lista lungă pentru Crăciun?  

Lista a fost lungă. Le explic ce se poate și ce nu se poate. Dar ei se bucură de orice le dau. Nu vreau să fie copii de bani gata. Eu sunt un tip care am muncit la viața mea, și cu Dumnezeu înainte le facem pe toate, așa cum m-a învățat cu bunica mea.  

Ianis face fotbal, nu?  

Ianis are 12 ani și face și fotbal, bate și la tobă. Maria (8 ani) dansează acum. I-am luat cu mine în ansamblu Asteria, fac un ansamblu minunat împreună.

Mai degrabă băiatul îți calcă pe urme? Cu vocea? 

Nu, băiatul. Maria are voce. I-am luat la dans acum. Să vedem, eu sper să facă și un instrument. Dacă nu, măcar să cânte cu vocea Maria. Ianis, cred că la tobe o să urmeze niște cursuri. Așa își dorește el. Deocamdată este în galeria lui Farul Constanța. Ne bucurăm de viață, ne bucurăm de momente frumoase. Acum suntem aici cu voi, plecăm puțin la munte.  Când pot, îi iau cu mine. Vreau să petrec cât mai mult timp cu ei și să fiu cât mai aproape de ei tot timpul.

“Am mai luat în greutate”

La un moment dat ai avut probleme cu greutatea…

9 ani au trecut de atunci… Am mai luat în greutate, numai că n-am rămas ca atunci. Dar, acum sunt bine. Încerc să înot, încerc să nu mai mănânc câteodată.  Mai facem și un șpriț cu băieții, așa e meseria mea. 

La ce ai  poftit de Crăciun? 

Păi de Crăciun știi ce  mănânc eu, de obicei? Vinete cu maioneză și salată de boeuf.  

Ce-ți dorești pentru tine în 2026? 

 Îmi doresc sănătate, îmi doresc să avem spectacole. Pentru că dacă am eu, au și colegii mei. Cum se spune, pâinea se taie felii și mâncăm toți o pâine. Să avem o viață frumoasă, să ne simțim bine, să ne distrăm. O viață, câteodată obositoare, dar e o viață frumoasă.

Mai multe