IRAIDA, mai sinceră ca niciodată! Povestea din spatele celui mai sensibil album: „M-am lăsat să fiu fără perdea”
IRAIDA reușește să atingă corzile cele mai fine ale emoțiilor umane. Noul ei album, construit în jurul celor „șase simțuri”, nu este doar muzică, ci o confesiune sinceră despre iubire, fragilitate, căutare interioară și adevăr. Artista a vorbit, în exclusivitate pentru Click!, despre emoțiile care au stat la baza pieselor, despre intuiție, despre drumul ei atipic în muzică și despre cum a învățat să se asculte pe sine. În rândurile următoare IRAIDA ne lasă să pătrundem dincolo de scenă, în povestea omului din spatele artistului.
IRAIDA, mai sinceră ca niciodată! Povestea din spatele celui mai sensibil album
Click: IRAIDA, ai „oprit planeta” cu noul tău album și ai „activat toate simțurile” ascultătorilor! Vreau să ne spui cum a luat naștere acest prim album! Tu ai avut mai multe hit-uri și colaborări de mare succes, dar de data aceasta vorbim despre cu totul altceva. Vreau să ne spui povestea albumului. Cât de mult ai muncit, ce te-a inspirat și cum ai ales conceptul?
Albumul s-a întâmplat înainte ca eu să iau decizia de a-l face. Îmi doream de ceva vreme să scot un prim material, însă nu lucram conștient la asta. A fost o perioadă în care m-am lăsat dusă 100% de sentimentele pe care le aveam în acele momente și, la un moment dat, doar a trebuit să ascult ce inima știa deja. Îl aveam. Trebuia doar să materializez gândurile și ce simțeam, apoi să iau decizia că se va întâmpla albumul. Odată cu piesa „6 Simțuri” a venit și decizia. Ideea albumului a fost să trec ascultătorii prin toate cele șase simțuri. De multe ori alegem să băgăm sub preș ceea ce simțim… când totul merge bine, pentru că avem frica că va dispărea fericirea, și când totul merge mai puțin bine, de frica de a da nas în nas cu toate fricile, în ideea că nu le-am face față.
Click: Cânți despre iubire în acest album, evident, iubirea simțită prin toți porii și prin toate simțurile! Cine te-a inspirat sau ce povești te-au inspirat? Se simte cât de intim este acest album.
Ca orice piesă care iese din mâinile mele, indiferent pentru cine e scrisă, tot ce auziți de la mine este compus doar din experiențele mele personale. La acest album m-am lăsat să fiu fără perdea când vine vorba de intimitatea sentimentelor.
Click: Pe lângă iubire, vedem inserate multe elemente ce țin de lumea spirituală! Vorbești despre karmă, lumi paralele și alchimie! Știu că ești pasionată de această zonă. Care este definiția ta spirituală pentru iubire? Transcende ea timpul și spațiul?
Avem cu toții o forță care nu are unitate de măsură: dragostea. Indiferent de experiențe, mi-aș dori ca lumea să nu se dezică de ea, no matter what.
Click: Hai să rămânem la acest capitol și să ne spui ce te pasionează mai exact din zona spiritualității și ce impact are acest lucru în artă, în viața ta.
De când eram mică m-a pasionat tot ce nu se vedea, dar se simțea. Mi-am conservat și antrenat intuiția încă de când eram copil. Este o unealtă pe care o accesez 24/7 și încerc să fiu cât mai conștientă de ea și să o ascult cu atenție.
Click: Știm despre muzica ta mai multe detalii, dar nu știm cum a început toată această poveste de dragoste dintre tine și arta ta. Cum ai început să cânți, care a fost parcursul tău?
Nu am avut un parcurs clasic, nu am dat bilete la concert în sufragerie rudelor, n-am fost la vreun festival de cântat, iar părinții mei aveau alte planuri pentru mine. Muzica a fost o curiozitate. Am cochetat cu ea în mai multe forme de-a lungul timpului, on & off, fie că luam lecții de chitară, fie că eram în corul școlii sau mă întâlneam cu prietenii să ne „jucăm” într-un jam session. Chiar și așa, viața mi-a scos muzica în cale o dată la ceva vreme, până într-un moment în care zbiera dinăuntrul meu și nu m-am mai putut opune.
Click: Cine este IRAIDA dincolo de artă? Ce nu știu fanii despre tine și ți-ar plăcea să afle?
IRAIDA este o ființă cu capul în nori, destul de împiedicată, căreia îi place să râdă, să facă haz de necaz, vorbește mult când e pasionată de ceva, îi place sportul, are trei câini și trei pisici, are capul non-stop la muzică și este loială viziunii sale.
Click: Ești o adevărată poetă dincolo de muzică. Este și aici o poveste deosebită între tine și creația lirică? Ai compus pentru foarte mulți artiști de renume.
Partea mea favorită la școală era când trebuia să facem compuneri sau să desenăm. Era momentul meu să îmi pot accesa creativitatea și să mă duc cât de departe vreau. Mi-a rămas setea asta pe măsură ce au trecut anii, până când am putut să o transform în ceva ce face parte din viața mea de zi cu zi.
Click: Este o întrebare grea: muzica sau scrisul?
Din fericire, nu le pot separa. Nu se poate una fără alta.
Click: Ce surprize și planuri ai pentru 2026?
Am spus mai sus că nu pot separa și alege când vine vorba de cântat și scris, dar ce pot spune este că în 2026 îmi doresc să fiu mai mult pe scenă. Asta nu anulează scrisul. Din fericire, sunt foarte conectată cu creativitatea. Oriunde aș fi, orice aș face, la un moment dat mă vei vedea că înregistrez o linie melodică sau că scriu niște versuri.
Click: Ce îți dorești cel mai mult de la anul ce urmează?
Să fiu pe scenă cât mai mult. Separat de partea profesională, îmi doresc echilibru și tot ce nu trebuie să facă parte din viața mea să plece tăcut.