Reacții în lanț după demisia lui Daniel David de la Ministerul Educației! Un dascăl își strigă nemulțumirile: „Educația are nevoie de un ministru care să fie constructor de încredere, nu distribuitor de vină”

Ministrul Educației, Daniel David, și-a anunțat demisia luni seară, printr-un mesaj publicat pe blogul său personal. Decizia vine pe fondul dezacordului față de măsurile de reducere a finanțării în educație, care vizează atât tăierea fondurilor, cât și diminuarea numărului de locuri bugetate la universități, precum și reducerea bugetului alocat pentru anul 2026. 

Demisia sa a dus la mai multe reacții din partea mai multor voci atât politice, cât și din sistemul de învățământ. Am discutat cu dascălul și psihologul Petruț Rizea care ne-a explicat de ce ministrul are nevoie învățământul în aceste vremuri tulburi.

Reacții în lanț după demisia lui Daniel David de la Ministerul Educației! Un dascăl își strigă nemulțumirile

Potrivit surselor, demisia urmează să ajungă marți la Palatul Cotroceni, pentru semnarea decretului prezidențial. Înainte de acest anunț, Daniel David ar fi avut o discuție cu premierul Ilie Bolojan, tot luni seară. Conform acelorași surse, premierul ar fi găsit demisia pe masă după participarea la o emisiune televizată.

De altfel, ministrul Educației a avertizat în repetate rânduri că domeniile Educației și Cercetării au fost deja afectate de reduceri de fonduri în primul val de măsuri pentru diminuarea deficitului bugetar și că nu va accepta noi tăieri. Am discutat cu Petruț Rizea despre așteptările cu privire la noul ministru care va ajunge în fotoliul de la Ministerul Educației. 

Click: Sunt în continuare multe controverse legate de cine ar putea să îi ia locul lui Daniel David. De ce fel de ministru avem nevoie?

Educația are nevoie de un ministru care să fie constructor de încredere, nu distribuitor de vină. Un om care să fi stat suficient într-o școală încât să știe cum sună oboseala de la ora a șasea, cum arată frustrarea unui profesor bun prins într-un sistem prost și cât de fragil e echilibrul unui copil care vine din haos de acasă. Nu mai e nevoie de discursuri tari și reforme cu titlu mare. E nevoie de: coerență, nu schimbări anuale care bulversează tot; respect real pentru profesori, nu evaluări punitive mascate în „modernizare”; politici construite cu oamenii din școli, nu peste ei; curajul de a spune „nu știu încă”, înainte de a impune soluții.

Click: Aveți speranțe că în 2026 situația la nivelul învățământului se va ameliora?

Cât despre 2026… speranța există, dar e una lucidă, nu naivă. Nu aștept miracole. Aștept un pas mic, dar onest: mai puțină retorică, mai multă ascultare. Mai puține etichete, mai multă înțelegere. Dacă noul an aduce un ministru care vede educația ca pe un organism viu, nu ca pe un dosar de birou, atunci da — ceva se poate schimba. Dacă nu, vom merge mai departe ca până acum: profesorii vor ține sistemul în spate, copiii vor simți fisurile, iar speranța va supraviețui nu datorită deciziilor de sus, ci în ciuda lor.

Click: Sunteți deznădăjduit în ceea ce privește sistemul de învățământ? Se mai poate repara ceva când totul pare că se află pe un drum descendent?

Nu sunt deznădăjduit. Sunt prudent. Și încă dispus să cred că școala românească poate respira, dacă cineva, sus, încetează să o strângă de gât.