Theo Rose, dezvăluiri despre căsnicia cu Anghel Damian: „M-am rugat pe la biserici!” Se mărește familia în 2026?
Theo Rose și Anghel Damian au sărbătorit în luna septembrie un an de la căsătoria lor discretă. Cei doi au împreună un băiețel superb, Sasha Ioan(2 ani), iar Theo se descurcă de minune în postura de mămică. Mai au de gând cei doi să-și mărească familia în viitorul apropiat?
Povestea de iubire dintre Theo Rose și Anghel Damian a început pe platoul de filmare a serialului „Clanul”, a continuat cu o nuntă restrânsă și venirea pe lume a primului lor copil, Sasha Ioan.
Prezentă la filmările pentru Protevelion 2026, Theo Rose ne-a vorbit despre provocările întâmpinate în viața de mămică cu băiețelul ei Sasha Ioan( în vârstă de 2 anișori). Vedeta ne-a mărturisit dacă are de gând să devină mamă a doua oară, anul viitor.
Click!: Theo, ești răpitoare! De unde ai outfit-ul acesta? Câte ținute o să ai în Protevelion?
Theo Rose: Nu am răpit pe nimeni! Rochia mea o găsiți în magazine. O să am cel puțin două ținute pentru Protevelion. Una va fi șocantă, nu vă așteptați să mă vedeți așa!
Click!: De ce să se uite telespectatorii la Protevelion?
Theo Rose: Nu vedeți câtă lume e aici! Oamenii ăștia s-au pregătit cu câte un moment, s-a muncit și cred că și de asta reușește să fie în topul preferințelor publicului pentru că este o emisiune muncită. Noi stăm două zile, ne pregătim înainte, cântăm live aici, avem coregrafii, momente comice. Fiecare după talentul lui!
„M-am adaptat la viața de familie, sunt o mamă cu adevărat!”
Click!: O să te uiți și tu la Protevelion? Câte cântări ai de Anul Nou?
Theo Rose: Am o cântare! Una pe 30 decembrie și am și pe 1 ianuarie. Mi le-am organizat diferit, ca să nu leșin după seara de Revelion. Trebuie să începi anul odihnit. Cum începi anul așa îți va merge. Așa că am organizat cântările pe trei zile ca să fiu odihnită. Le-am organizat cu creier anul acesta!
Click!: Ce face copilul? Cu cine l-ai lăsat acasă?
Theo Rose: Acum este cu mama acasă, iar de Sărbători va fi cu tot cu mama, cu noi. Nu cânt târziu, m-am organizat să fie bine, m-am adaptat la viața de familie, sunt o mamă cu adevărat!
„Am fost și la biserică, mă rog la Dumnezeu în fiecare seară”
Click!: Mai faci un copil?! Poate în 2026?
Theo Rose: Nu-mi doresc în 2026 un copilaș. Abia am înțeles ce e asta! Acum, mai stau un pic să mă bucur de el, acum am început să-mi placă. Nu mai sunt obosită, doarme copilul noaptea. Mi-am adaptat programul la el, îl duc dimineața la grădiniță ca să nu existe probleme de nici un fel.
Click!: Cum a fost 2025 pentru tine?
Theo Rose: A fost un an bun! La mine de când a început cu Anghel a fost numai bine. Așa a vrut Dumnezeu să fie! Am fost și la biserică, mă rog și la Dumnezeu în fiecare seară, îi mulțumesc că mi-a ales un destin frumos. Sper să fie tot așa!