CAHM lansează „FĂRĂ SENSE”, primul serial de comedie „Vertical-First” din România

6 mai 2026 12:24

CAHM Europe, unul dintre cei mai inovatori producători de cosmetice din România, anunță lansarea „Fără Sense”, un proiect de marketing disruptiv sub forma unui serial de comedie original. Conceput nativ pentru era digitală, serialul adoptă formatul mockumentary și este filmat integral vertical, fiind optimizat pentru consumul pe mobil. Lansarea primului episod este programată pentru data de 18 mai. Serialul își propune, dincolo de umor, să ofere o radiografie autentică a firmelor românești, surprinzând din interior mecanismele, provocările și absurdul cotidian al mediului de business.

Proiectul reunește un mix de talente menite să acopere toate segmentele de audiență. În prim-plan se află participările extraordinare ale unor legende ale ecranului românesc, precum Carmen Tănase și Mihaela Rădulescu, care revine pe ecran după o absență de mulți ani, aducând prestigiu și experiență producției în roluri create special pentru ele. Acestora li se alătură distribuția principală condusă de Andrei Severin, alături de Ana Baniciu (Marketing), Mirela Zeța (Gina), Ionuț Rusu (Marian), Corina Moise (Chimista) și XRemus (Vlad), formând o echipă eclectică ce promite să cucerească mediul online. Universul serialului este completat de creatori de conținut de top, printre care se numără Alina Ceușan, Dorian Popa, Jorge, Cezara Cristescu, Andreea Vilău, Gabriel Florescu, Iulia Clisu, Mircea Banu și Florin Prunea.

“Am participat la un proiect construit în jurul unui produs, Sense pe numele lui. O gamă de îngrijire personală. Bun produs. Dar altceva vreau să zic. Andrei Severin, creatorul acestui brand, s-a gândit să aducă ceva nou și a realizat un serial. Cu scenariu, personaje jucate de actori, echipă serioasă de filmare, tot tacâmul. Mi-a plăcut la nebunie. Am împletit utilul cu plăcutul și a fost o zi de lucru minunată. Asta e, dacă ești creativ, îți iese!” a declarat Carmen Tănase.

„O reclamă atipică, subtilă și comică la un produs 100% românesc. Cum să nu-mi placă ideea? Am filmat cu poftă, îmi era dor de camere, de lumini, de munca în echipă. Ca să nu mai spun cât de bine îmi face în perioada aceasta să îmi țin mintea ocupată cu orice proiect care mă animă. E cea mai bună terapie pentru mine, de când mă știu, cu atât mai mult acum, când viața mi-a dat mai mult decât credeam că pot duce. Abia aștept să mă urc în următorul avion spre România, pentru vreun alt proiect,” a declarat Mihaela Rădulescu.

“O super echipă și un mod foarte inteligent de promovare. Asta m-a întâmpinat atunci când am ajuns să filmez la Fără Sense. Din păcate, a fost prea rapid totul și mi-ar fi plăcut să țină mai mult. Abia aștept filmul și felicitări întregii echipe sau, mai bine spus, familiei,” a declarat Jorge. 

Punctul central al producției este participarea lui Andrei Severin, CEO-ul real al companiei CAHM, care își asumă rolul principal. Într-o mișcare curajoasă de transparență și autoironie, Severin conduce o echipă haotică printr-un dezastru de imagine pe TikTok: produsele cosmetice ale fabricii devin subiectul unor situații virale neprevăzute. Serialul documentează lupta disperată (și comică) a echipei de a salva compania de la faliment. Întregul fir narativ este construit ca o oglindă a realității antreprenoriatului românesc, unde improvizația, presiunea și umorul coexistă în mod natural.

Spre deosebire de campaniile de marketing clasice, „Fără Sense” este un proiect de conținut nativ de brand care depășește formatul tradițional de reclamă, propunând o poveste despre antreprenoriatul local, cu replici memorabile și situații în care orice român se poate regăsi. Stilul abordat are accente caragialești, cu un umor fin, inspirat din tipologiile și absurditățile recognoscibile ale spațiului românesc, într-o notă modernă, dar cu ecouri familiare.

Proiectul este structurat în 18 episoade a câte 5 minute, având un ritm alert și un format vertical gândit special pentru a performa în algoritmii platformelor sociale din 2026. Strategia de distribuție este una de tip cross-platform, serialul urmând să fie difuzat pe LinkedIn, TikTok, Instagram, YouTube și Facebook, asigurând astfel puncte de contact multiple și o viralitate nativă în rândul publicului larg.

„Am vrut să arătăm că un brand românesc poate vorbi limba publicului său fără să fie plictisitor sau prea comercial. Fără Sense este despre noi, despre greșeli și despre cum umorul este, uneori, cea mai bună strategie de marketing,” declară Andrei Severin, CEO CAHM.

Serialul este produs de Zucchero Media, una dintre cele mai cunoscute case de producție din România, după un scenariu semnat de Sorina Ungureanu, autoarea telenovelei de succes „Inima de Țigan”, confirmând ambiția proiectului de a deveni un reper în noul val de conținut de brand din România.

Despre CAHM

CAHM Europe este un important producător local de cosmetice hoteliere, produse pentru retail și dezinfectanți atât pentru uz personal, cât și industrial. Cu un istoric de peste 17 ani, compania deține în județul Prahova singura fabrică din estul Europei care poate produce săpunuri și cosmetice hoteliere atât în brand propriu, cât și private label pentru alte game în cantități mari.  CAHM este lider de piață în domeniul HoReCa și își distribuie brandurile proprii Sense, Botanika, Omnia, Holiday Care, I am you, atât pe piața internă, cât și internațională în peste 30 de țări precum Italia, Franța, Anglia, Germania, Danemarca și Coreea de Sud. Modelul de organizare al fabricilor CAHM urmărește standardul 5S, folosind ambalaje reciclabile, de tip rPET sau Plant Bottle, iar materiile prime și produsele finite sunt recuperate și reciclate de asemenea.

Mai multe