Cărți celebre care au fost ecranizate pentru colecția ta de romane
Cititul poate fi considerat o adevărată activitate relaxantă, prin care ai ai șansa să explorezi diverse universuri și culturi. Fie că e vorba de o poveste de dragoste, un roman de aventură sau un thriller captivant, cititul îți permite să evadezi într-o altă lume sau, de ce nu, să descoperi personaje și situații de viață similare ție. Cărțile ecranizate pot fi piese valoroase într-o colecție de romane, oferind șansa cititorului să evadeze într-o altă lume și să își dea frâu liber imaginației. Romanul poate să oferă de multe ori o perspectivă mai interesantă și complexă decât filmul, motiv pentru care nu strică să treci și prin lectura acelei povești dacă subiectul ți s-a părut interesant. Îți propunem să descoperi mai jos o listă cu unele dintre cele mai importante titluri ecranizate!
Anna Karenina
Dacă filmul Anna Karenina a avut un impact asupra ta, atunci trebuie neapărat să parcurgi și cartea. Capodopera rusă a lui Lev Tolstoi aduce o experiență literară profundă și memorabilă. Romanul oferă o analiză complexă a iubirii sub toate formele sale, de la pasiunea mistuitoare și relațiile interzise până la căsătoriile convenționale și iubirea familială. Pe parcursul poveștii, iubirea nu este văzută ca o simplă emoție, ci și ca o forță care modelează viețile și alegerile oamenilor. În carte ai posibilitatea să descoperi perspectiva psihologică a personajelor, contradicțiile lor interioare, dorințele și temerile care le motivează. Vei ajunge astfel să cunoști lupta pe care o duce Anna, între dorințele ei și așteptările societății, transpusă într-o dramă interioară năucitoare. Vinovăția, rușinea, moralitatea și lupta interioară sunt teme abordate în cunoscuta carte a lui Tolstoi care a ajuns să fie ecranizată.
Împărăteasa
Una dintre cărțile celebre devenite scenariu de film este „Împărăteasa”. Romanul o aduce în prim-plan pe prințesa Elisabeta „Sissi” a Bavariei. Spre deosebire de sora ei, care ascultă sârguincioasă de sfaturile mamei sale, Sissi vrea să cunoască marea dragoste, lucru care se și întâmplă. Întâlnirea cu împăratul Franz al Austriei, în grădinile palatului, departe de privirile indiscreților, reprezintă momentul în care flacăra se aprinde între cei doi. În ciuda sentimentelor pe care le au, relația le este pusă la încercare de așteptările familiilor și ale societății, dar și de lupta pentru lucrurile în care cred cu adevărat. Cartea oferă astfel o abordare captivantă a poveștii unei femei care a intrat în istorie.
Mândrie și prejudecată
Fără îndoială, „Mândrie și prejudecată”, de Jane Austen, reprezintă unul dintre titlurile celebre după care au ajuns să se facă numeroase filme. Povestea romanului captează cu ușurință interesul prin poveștile de iubire, intrigile și convențiile sociale rigide ale perioadei. Jane Austen reușește să creeze ipostaze și personaje pline de spirit și scene hilare într-un mod subtil și sofisticat, scriu cei de la medium.com. Romanul merită să fie citit, dacă îți dorești să ai parte de câteva momente de relaxare. Lectura te invită să te rupi de gândurile și agitația de zi cu zi și să te lași învăluit de povestea unuia dintre cele mai apreciate romane de dragoste scrise vreodată în engleză.
Sursa foto: pexels.com