Fizioterapia: cele mai frecvente 3 afecțiuni tratate

17 aprilie 2024 7:32   Advertoriale
Ultima actualizare:

Fizioterapia joacă un rol important în gestionarea și prevenirea unei game largi de afecțiuni și restabilirea sănătății organismului. Face asta prin utilizarea unor tehnici precum exercițiile fizice, masajul, electroterapia și a altor metode care ajută organismul să se recupereze și să-și mențină funcționarea optimă. În acest articol, îți vom vorbi despre câteva dintre cele mai comune afecțiuni la tratarea cărora poate contribui semnificativ și fizioterapia.

1. Afecțiuni ortopedice

Afecțiunile ortopedice reprezintă o categorie vastă de boli sau leziuni care afectează sistemul musculo-scheletic. Artrita, osteoporoza, fracturile, tendinitele și bursitele sunt doar câteva dintre ele. Acestea apar frecvent ca urmare a îmbătrânirii, a suprasolicitării, a traumatismelor (inclusiv a leziunilor sportive) sau din alte cauze. Simptomele includ durere, inflamație, rigiditate, limitarea mobilității și, în cazul fracturilor, incapacitatea de a folosi membrul afectat și pot afecta semnificativ calitatea vieții persoanei în cauză.[1][4][5] 

Fizioterapia joacă un rol crucial în tratamentul unor afecțiuni ortopedice precum cele menționate mai sus, precum și durerii de spate, sindromului de tunel carpian, sciaticii sau durerilor de genunchi, pentru a mai oferi câteva exemple de posibile indicații pentru fizioterapie în Brașov

Aceasta ajută la ameliorarea simptomelor, la îmbunătățirea mobilității și la recuperarea funcției normale a părților corpului afectate. Prin intermediul unei game variate de tehnici, fizioterapia poate contribui la reducerea durerii și la îmbunătățirea calității vieții pacientului.[4][5] 

2. Afecțiuni neurologice

Afecțiunile neurologice reprezintă o gamă vastă de boli ale sistemului nervos central și periferic. Acestea pot fi clasificate în numeroase categorii, în funcție de zona afectată a sistemului nervos, tipul de celule implicate, cauza bolii și multe altele. Printre cele mai cunoscute afecțiuni neurologice se numără scleroza multiplă, boala Parkinson, accidentul vascular cerebral, epilepsia și boala Alzheimer. Din această categorie mai fac parte însă vertijul, paralizia cerebrală și multe alte afecțiuni.[4][5]

Scopul principal al fizioterapiei în cazul unor astfel de afecțiuni este de a ajuta la reducerea simptomelor, îmbunătățirea mobilității și a independenței pacienților, precum și reabilitarea funcțională. Prin intermediul unui plan de tratament personalizat, fizioterapeuții pot ajuta la ameliorarea durerii, îmbunătățirea echilibrului și coordonării, îmbunătățirea forței și flexibilității și pot ajuta pacienții să își îmbunătățească abilitățile motorii fine.[4][5]

3. Afecțiuni respiratorii

Afecțiunile respiratorii sunt boli care afectează organele și structurile care ne permit să respirăm, precum plămânii și căile respiratorii. Sistemul respirator joacă un rol crucial în menținerea vieții, furnizând organismului oxigenul necesar pentru a funcționa și eliminând dioxidul de carbon. Există o serie de afecțiuni respiratorii, cum ar fi astmul, boala pulmonară obstructivă cronică, bronșita cronică, bronșiectazia, hiperventilația, fibroza chistică și pneumonia care pot fi tratate prin fizioterapie.[2][3]

Rolul fizioterapiei în tratarea afecțiunilor respiratorii este de a ajuta pacienții să îmbunătățească funcționarea plămânilor și să gestioneze simptomele afecțiunilor lor prin intermediul unei combinații de tehnici și metode. În cazul persoanelor cu fibroză chistică, de exemplu, există diverse tehnici de fizioterapie ce pot ajuta la îmbunătățirea respirației și a posturii acestora.[2][3]

Fizioterapia are o gamă largă de aplicații în tratamentul diferitelor afecțiuni, de la cele ortopedice, la cele neurologice și respiratorii. Prin exerciții fizice specializate, tehnici de masaj sau utilizarea altor tehnici și metode, fizioterapia ajută la ameliorarea simptomelor și creșterea calității vieții pacienților, ceea ce o poate face o componentă importantă a planului de tratament general, alături de medicamente, intervenții chirurgicale și alte terapii.

Dacă ai întrebări despre fizioterapie sau vrei să afli dacă aceasta reprezintă soluția potrivită pentru tine, discută cu medicul tău sau cu un fizioterapeut calificat! Este important de reținut că fizioterapia trebuie individualizată pentru a se potrivi nevoilor specifice ale fiecărui pacient. Tocmai de aceea, fizioterapeutul va colabora cu medicul tău și cu ceilalți membri ai echipei medicale pentru a crea un plan de tratament adecvat.  

Bibliografie: 

1.     „Common Orthopedic Disorders”, University of Rochester Medical Center, 2024, www.urmc.rochester.edu/encyclopedia/content.aspx?contenttypeid=85&contentid=P00907. Accesat 16 Apr. 2024.

2.     Gupta, Lalit. „Physiotherapy for Respiratory Conditions”, ResearchGate, 27 Sept. 2018, www.researchgate.net/publication/327919926_Physiotherapy_for_Respiratory_conditions. Accesat 16 Apr. 2024.

3.     „Physiotherapy”, NHS, 2024, www.nhs.uk/conditions/physiotherapy/. Accesat 16 Apr. 2024.

4.     Smith, Lori. „How Does Physical Therapy Help?”, Medical News Today, 8 Mar. 2017, www.medicalnewstoday.com/articles/160645. Accesat 16 Apr. 2024.

5.     „What Is a Physiotherapist?”, WebMD, 16 Dec. 2020, www.webmd.com/a-to-z-guides/what-is-a-physiotherapist. Accesat 16 Apr. 2024. 

Mai multe