Ce se întâmplă dacă minți la spovedanie. La ce pericole te expui

8 aprilie 2023 7:47   Stil de viață

Spovedania se numără printre modalitățile pe care le au la îndemână creștinii pentru a se descărca de povara păcatelor comise. Având ca scop căutarea iertării Domnului pentru orice fel de greșeli din viața noastră ce simțim că ne apasă, putem merge la spovedanie oricând dorim, cel puțin o dată pe an, în Postul Paștelui, cel mai lung și dur post de peste an. Însă, dacă minți la spovedanie, nu vei reuși să te bucuri de efectele acestei taine.

Spovedania se numără printre cele șapte Taine Sfinte, adică acele practici din Creștinism care sunt necesare credincioșilor pentru a se bucura de mântuirea Domnului. Alături de mărturisirea păcatelor, celelalte Sfinte Taine sunt botezul, mirungerea, împărtășania, căsătoria, preoția și Sfântul Maslu. Fiind atât de importantă pentru credincioși, există unele lucruri pe care trebuie să le avem în vedere înainte de spovedanie, pentru ca aceasta să aibă efect asupra noastră, conform celor de la ego.ro.

De exemplu, trebuie să avem un regret sincer pentru păcatele comise! Având ca scop iertarea păcatelor, poate cea mai de bază „cerință” a spovedaniei este ca noi chiar să regretăm faptele comise. Altfel, această sfântă taină devine un simplu set de acțiuni făcute doar din obligație. De asemenea, nu trebuie să ne simțim jenați să ne mărturisim păcatele, pe care oricum Dumnezeu deja le știe. Aceasta este șansa noastră de a scăpa de anxietățile și regretul provocat de păcatele comise, iar dacă ascundem ceva, acea apăsare mentală va continua, poate chiar mai intensă ca înainte.

Sinceritatea este cheia spovedaniei

Din fericire putem să ne spovedim oricând, chiar și în fiecare lor. Însă, chiar dacă nu facem asta, este indicat ca măcar o singură dată pe an să mergem la duhovnicul nostru pentru a ne mărturisi păcatele, iar perioada cea mai bună este în Postul Paștelui. De asemenea, ar fi necesar să citim înainte rugăciunile speciale pentru această ocazie, dar și după ce ne-am spovedit.

În final, trebuie să acceptăm canonul primit de la duhovnic! Rolul acestuia este de a ne reda încrederea în puterile noastre spirituale, prin epurarea completă a păcatelor comise din inima noastră.

Mai multe