Ce spun astrele despre România în 2015

2 ianuarie 2015 21:41   Horoscop
Ultima actualizare:

Am intrat într-un an în care relaţiile comerciale şi parteneriatele politice încep să se destrame! Ce puţin, asta „spun” astrele. Specialistul Click!, astrolog Tina Rizea, ne dezvăluie cum va fi 2015 în România.

Economie: LECŢII DURE

Este de preferat ca afacerilor să li se dea o atenţie deosebită în intervalul iunie-octombrie, deoarece în restul anului, Casa a IX-a va fi „vizitată” de Saturn, unul dintre maleficii cei mai duri, care induce multe lecţii de viaţă în toate domeniile, dar mai ales în acordurile mondiale, prin tranzitul său prin Săgetător. De altfel, această „plimbare” a lui Saturn va dura cel puţin doi ani, aşa că în zadar se va încerca stabilirea de noi acorduri avantajoase (această situaţie va afecta toţi partenerii, occidentali sau orientali, cu o economie dezvoltată sau lipsiţi de posibilităţi). Balanţa comercială fiind dezamăgitoare, este necesar să se reorienteze interesul economic către dezvoltarea consumului intern. 

Social: REPARAŢII JURIDICE

Până în luna septembrie, se vor înregistra probleme multiple în ceea ce priveşte desfiinţarea unor societăţi economice şi, implicit, a locurilor de muncă. Din august, însă, se vor ivi posibilităţi încurajatoare, iar numărul de şomeri va înregistra o scădere la început destul de timidă. Ulterior, prezenţa lui Jupiter în Casa muncii va reprezenta apariţia unor şanse nesperate în domeniul muncii. Până în luna octombrie, vor exista situaţii de reglare şi reparare a unor greşeli de natură juridică, acestea implicând atât noi condamnări, cât şi eliberări din detenţie. 

Politică: OPTIMISM EXAGERAT

Cu cât sunt mai nemulţumiţi oamenii obişnuiţi, cu atât reprezentanţii politicii româneşti devin mai excentrici, dând la iveală idei din ce în ce mai originale. Încercările de a pune bazele unor alianţe politice nu vor avea finalul dorit, cu toate că, pe perioada verii, se fac declaraţii optimiste. Din luna septembrie, optimismul exagerat acţionează ca un fel de anestezic general, partidele politice interpretând eronat semnalele primite de la populaţie. 

Mai multe